Judiciarişti ai Serviciului Investigaţii Criminale Argeş au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Dâmboviţa pe numele unui argeşean. Este vorba despre Iulian Nistor, în vârstă de 39 de ani, din Piteşti, pe care instanţa l-a condamnat la trei ani de puşcărie cu executare în regim privativ de libertate pentru infracţiunile de acces ilegal la un sistem informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit anchetatorilor, în calitate de şef al sucursalei unei bănci din Găeşti, cel în cauză a efectuat operaţiuni ilegale, în sensul că a transferat diverse sume de bani din conturile unor clienţi atât într-un cont la care avea acces, cât şi în cel personal. În perioada 2009-2011, piteşteanul cu pricina a făcut 29 de asemenea tranzacţii în lei şi în euro. În primă instanţă, Nistor a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de cinci ani. Procurorii DIICOT au atacat cu apel decizia instanţei de fond şi cauza a intrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti. Deliberând, magistraţii curţii ploieştene au admis acţiunea, au desfiinţat în parte hotărârea atacată înlăturând suspendarea şi au decis ca Iulian Nistor să execute cei trei ani de închisoare în regim de detenţie. Decizia e definitivă, iar cel în cauză a fost încarcerat la Penitenciarul Mioveni.