Un argeşean a avut noroc cu carul şi s-a bucurat de indulgenţa judecătorilor, care au decis să-l condamne la închisoare cu suspendare după ce a încercat să mituiască un funcţionar public cu statut special.
Bani pentru urgentarea programării
Este vorba despre Mihăiţă Leontin Dumitru, de 39 de ani, din Bradu, care în aprilie a oferit 100 euro mită unui angajat al Serviciului Permise Argeş. Împricinatul nu promovase proba practică la examenul pentru obţinerea permisului de conducere şi urma să dea din nou examen, dar asta presupunea să aştepte câteva luni până i-ar fi venit rândul. Dorind să scurteze timpul pentru depunerea dosarului şi programare, cel în cauză i-a oferit 100 euro mită unui comisar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Auto Argeş. Ofiţerul a formulat denunţ, iar poliţiştii de la Serviciul Teritorial Argeş din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi procurorul de caz au realizat flagrantul. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar şi ulterior trimis în judecată, iar Tribunalul Argeş l-a condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de doi ani şi jumătate.
Obligat la muncă neplătită
Complementar, celui în cauză i s-au interzis dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi cel de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de trei ani. De asemenea, pe durata termenului de supraveghere, Mihăiţă Leontin Dumitru are obligaţia să respecte mai multe măsuri, printre care să se prezinte la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Argeş la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune, să anunţe schimbarea locuinţei şi orice deplasare mai mare de cinci zile, să anunţe schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Totodată, el va trebui să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Bradu ori a Direcţie
i de Sănătate Publică Argeş. Bărbatul a fost atenţionat că încălcarea cu rea credinţă a obligaţiilor stabilite de judecători, precum şi comiterea unei noi infracţiuni pot duce la revocarea suspendării şi încarcerare în penitenciar.
Un Comentariu
Matei
E tare.
L- au prins pe unul care încerca pe căi proprii să învingă incompetenţa sistemului.
Dar n- am văzut implicarea forţelor speciale şi acoperite în distrugerea adevăratelor elemente generatoare de corupţie de gen judecători, procurori, poliţişti, etc.
Trebuie precizat că 95% dintre procurori, judecători şi poliţişti răspund la comenzi ….
Pe Statul Român nu – l mai interesează dreptatea, respectarea legii, etc., (asta- i pentru proştii care nu fac parte din sistem).
Nu degeaba ne confruntăm cu Mafioţii Statului şi cu Statul Mafiot Român.
Anul acesta Poliţia şi- a făcut datoria şi a dovedit cu vârf şi îndesat că- şi merită banii : a descoperit sirieni la Davideşti.