…Oricum la câţi ani de puşcărie mai are de executat Marius Constantinescu, de 36 de ani, încă o jumătate de an în plus aproape că nici nu mai contează.
Condamnat la 23 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, Marius Constantinescu e în detenţie de vreo 12 ani, perioadă în care a fost implicat în mai multe încăierări produse între deţinuţi. În anul 2013, el l-a bătut crunt pe Nicolae Minodor Mozoc, condamnat pentru furt, colegul său de celulă, pe care l-a lovit cu o coadă de mătură în cap lăsându-l mai mult mort decât viu. Aşa se face că bărbatul s-a ales cu un nou dosar penal pentru tentativă de omor. Încadrarea juridică a faptei a fost schimbată şi, 2015, Constantinescu a fost condamnat de Tribunalul Argeş pentru loviri şi alte violenţe. Sentinţa a fost atacată la Curtea de Apel Piteşti, care a decis ca împricinatul să execute o pedeapsă de şase luni în plus faţă de ce mai are din cea pentru omor.
Pentru a decide astfel, instanţa a desfiinţat în parte sentinţa penală din noiembrie 2015 şi, rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor. Prin urmare, la restul de 5.166 zile cât mai are din cei 23 ani de închisoare, s-au adăugat alte şase luni, ceea ce înseamnă că inculpatul mai are de stat la puşcărie încă vreo 15 ani de acum încolo.
Vă reamintim că, în septembrie 2004, Marius Constantinescu l-a ucis, împreună cu două adolescente, pe atunci eleve la liceul din Topoloveni, pe Florin Popa, de 24 de ani, taximetrist din cartierul piteştean Prundu, cu 35 lovituri de cuţit. După comiterea crimei, bărbatul şi fetele au rămas câteva ore în apartamentul victimei, iar la plecare au turnat alcool peste cadavru şi au incendiat locuinţa ca să ascundă urmele omorului. Simţind miros de fum, vecinii au sunat la pompieri, care au forţat uşa şi l-au găsit pe proprietar zăcând fără viaţă, iar casa plină de stropi de sânge. Datele anchetei au dovedit că mobilul crimei a fost jaful, în sensul că din locuinţa victimei au dispărut bijuterii de aur în greutate de circa un kilogram.
Val. NICOLAU