Un tânăr a fost condamnat la închisoare după ce ofiţeri de combaterea criminalităţii organizate şi procurori DIICOT Piteşti l-au prins că făcea trafic cu substanţe cu efect psihoactiv, cunoscute sub denumirea de etnobotanice. Este vorba despre Ionuţ Costin Chiriţă, recidivist, care a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de operaţiuni comerciale cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în formă continuată. La aceasta se adaugă uncă un an şi şase luni dintr-o pedeapsă anterioară neexecutată pronunţată de Tribunalul Covasna, urmând ca cel în cauză să execute în total doi ani şi 10 luni de puşcărie în regim de detenţie.
Vă reamintim că, în luna martie a acestui an, Alexandru Ţ., din Piteşti, a fost găsit fără viaţă lângă blocul unde locuia din cartierul Teilor. Informaţia iniţială era că tânărul ar fi fost aruncat dintr-un autoturism, dar pe trupul fără viaţă nu au fost evidenţiate urme de violenţă. Bărbatul avea însă gura plină de sânge, iar pe buze o spumă albicioasă. Din discuţiile cu martorii, a rezultat că Alexandru a fost adus până lângă bloc de un autoturism Opel tip SUV. Era pe bancheta din spate a maşinii. A fost coborât de doi însoţitori şi aşezat pe trotuar, după care automobilul a plecat. Un martor a reţinut numărul de înmatriculare şi l-a comunicat oamenilor legii. Potrivit poliţiei, cu ceva timp în urmă tânărul a fost arestat preventiv pentru consum şi trafic de droguri, apoi plasat sub control judiciar până în decembrie anul trecut, când măsura a expirat şi n-a mai fost prelungită, iar dosarul încă este în cercetare. În urma autopsiei s-a stabilit că tânărul a decedat din cauza unui edem pulmonar, după ce fusese la Slatina cu alţi amici. De acolo a cumpărat etnobotanice, a fumat o ţigară şi pe drum i s-a făcut rău. În loc să-l ducă la spital, prietenii l-au lăsat pe trotuar lângă bloc, unde tânărul a murit. Ulterior, ofiţerii Antidrog şi procurorii DIICOT Piteşti au făcut o percheziţie acasă la Chiriţă, unde au descoperit alte câteva sute de grame de substanţe interzise.