Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea” – SCDEP Pitești în conformitate cu prevederile HG nr. 318/2015 și Legii 53/2003 – Codul Muncii, organizează în data de 16.12.2021, orele 10,00 concurs pentru ocuparea unui post vacant de tractorist în activitatea de exploatări forestiere la Baza Experimentală Mihăești.
Condiții de participare:
– permis de conducere categoria Tr sau C conf. art.38 din HG 1391/2006:
Concursul se va desfășura potrivit Metodologiei privind încadrarea în muncă și promovarea în funcții din aparatul central al INCDS ”Marin Drăcea” și din cadrul subunității acestuia în vigoare și va consta în probă scrisă, probă practică și interviu.
Pentru a fi declarați admiși, candidații trebuie să obțină cel puțin nota 8(opt) ca medie a probelor.
Dosarele de concurs se depun până la data de 10.12.2021, orele 13,00 la sediul Bazei Experimentale Mihăești sau pe e-mail osemihaesti@yahoo.com și vor cuprinde în mod obligatoriu următoarele documente:
– cerere prin care solicită aprobarea conducătorului unității pentru participarea la concurs, cu specificarea concretă a postului pentru care candidează, în original;
– carte de identitate (copie certificată ”conform cu originalul”, semnată în original de candidat;
– curriculum vitae în format europass semnat și datat, în original;
– diplomă sau adeverință valabilă care atestă studiile prevăzute la condițiile de participare (original și copie);
– adeverință medicală eliberata de medicul de familie, care să ateste starea de sănătate, respectiv că este apt pentru angajare, în original;
– recomandare de la ultimul loc de muncă;
– declarația de incompatibilitate (Anexa nr. 9 din CCM în vigoare), ce se va pune la dispoziție de către Biroul Resurse umane, în original;
– declarația de consimțământ privind acordul referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal;
– extras REVISAL/carnet de muncă
Pe documentele solicitate în copie fiecare candidat va scrie ”conform cu originalul” și va semna.
Probele de concurs:
a) proba scrisă;
b) proba practică și interviu:
Detalii privind bibliografia și alte relații suplimentare se pot obține la sediul SCDEP Pitești – Baza Experimentală Mihăești, tel. 0248560001, fax 0348100261.