Filarmonica Pitești organizează joi, 7 martie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul pop simfonic Marea albastră. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijată de Tiberiu Dragoș Oprea, participă, ca solist, Ionuț Radu. În program: Marius Țeicu – „Oameni”, Vasile Veselovski – „Și dacă”, Temistocle Popa – „La cârciuma din cartier”, Florin Bogardo – „Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii”, Jolt Kerestely – „Copacul”, Cristian Vasile – „Zaraza”, Dumitru Lupu – „Mare albastră”, Dan Iagnov – „Nu știam că te iubesc atât de mult”, Seno Ionescu – „Să-mi cânți cobzar bătrân”, Dan Dimitriu – „Nu m-am gândit la despărțire”, Ionel Fernic – „Minciuna” și Ion Vasilescu – „Glasul roților de tren”, „Fetițe dulci ca-n București” și „Inima-i un telefon”. Orchestratori, Zeno Apostolache și Ioan Dobrinescu.
Născut într-o familie de muzicieni, Tiberiu Dragoș Oprea este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. În prezent, este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției, și dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța. Timp de nouă ani a fost colaborator al Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian București, unde a susținut premiere, spectacole și concerte de gală. Este invitat permanent al Orchestrei de Cameră Radio, al filarmonicilor din Timișoara, Râmnicu-Vâlcea, Ploiești, Botoșani, Bacău, Craiova, Oradea, Brașov, Cluj-Napoca, Arad.
Absolvent al Liceului de Arte „Victor Giuleanu” (secția violoncel) din Râmnicu Vâlcea și al Universității Pitești (Facultatea de Muzică, secția Pedagogie muzicală), Ionuț Radu a activat, ca violoncelist, în orchestra Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea. Tot la filarmonica vâlceană a concertat, ca solist vocal. La momentul actual este solistul bandului „DeLaFun”, alături de care cântat în concerte, festivaluri și la posturi de televiziune.
Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 40 de lei și 30 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.