Nu cu multă vreme în urmă, la staţia de epurare Mioveni, a fost implementată o tehnologie de compostare ecologică cu dublu scop: eliminarea nămolurilor, pe de o parte, respectiv obţinerea unui compost de calitate, pe de altă parte.
Este vorba despre o instalaţie mobilă de înaltă performanţă, care îndeplineşte normele europene privind tratarea deşeurilor organice şi a nămolurilor rezultate din staţiile de epurare prin îmbogăţirea nămolului cu un amestec de material energetic şi acoperirea lui cu o prelată specială, semipermeabilă, cu rol de biofiltru şi sistem special de aerare. Fiindcă nămolul nu poate fi compostat ca atare, acesta având densitate ridicată, nu permite trecerea aerului şi nu oferă un raport carbon/azot corespunzător, materialul de intrare este format dintr-un amestec de nămol cu material structural (lemn tocat, resturi vegetale). De curând a fost achiziţionată şi o maşină profesională de tocat crengi şi resturi vegetale rezultate din toaletarea spaţiilor verzi şi a copacilor din oraş. Materialul astfel rezultat va servi la obţinerea de compost prin tehnologia anterior amintită, care va putea fi folosit la îngrijirea spaţiilor verzi ca îngrăşământ.
Val. NICOLAU