Şcoala „Tudor Vladimirescu” va găzdui pe 4 martie, de la ora 9, „Campionatul Judeţean de şah”, competiţie rezervată copiilor amatori.
Întrecerea este organizată de Clubul de şah „Noul Regat CRISADE” Piteşti, activitatea desfăşurându-se în sistem elveţian, 6 runde, timp de gândire 15 min/jucător, astfel: * Turneul A Open: competiţie dedicată copiilor sub 14 ani (băieţi şi fete) născuţi după 1 ianuarie 2003, nelegitimaţi sau legitimaţi, dar cu un punctaj Elo sub 1020; * Turneul B: Open, pentru sportivii sub 10 ani (băieţi şi fete), născuţi după data de 1 ianuarie 2007, nelegitimaţi sau legitimaţi, dar cu un punctaj Elo sub 1020.
Înscrierea participanţilor se face telefonic până la data de 2 martie, ora 17, la numărul 0763667412 ori prin e-mail, pe adresa adelina.toculet@yahoo.com. Taxa de participare este 25 lei.
Pentru locurile de pe podium la fiecare categorie de vârstă se vor decerna medalii, diplome, obiecte şi premii surpriză.
Monica CRISTEA