Viaţa de scrimer înseamnă muncă, antrenament, concentraţie, tensiune, emoţia competiţiei, victorie şi satisfacţia implicaţiei.
Asta a fost lecţia pe care reprezentanţii ACS „Spadasinii argeşeni” – copii şi părinţi – au învăţat-o, duminică (13 mai), pe pista de luptă a Complexului Sportiv Naţional „Lia Manoliu”.
Vizita de lucru a delegaţiei din Argeş, axată pe un schimb de experienţă, a avut ca sursă de inspiraţie un eveniment aflat în plină desfăşurare: competiţia internaţională de floretă (pentru categoriile de vârstă 9 – 15 ani).
Văzută pe… viu de micuţii sportivi de la „Spadasinii argeşeni” întrecerea a fost organizată, în weekend, de cluburile de profil din Bucureşti cu sprijinul Federaţiei Române de Scrimă.
De reţinut şi că, la 27 aprilie, Federaţia Română de Scrimă a organizat alegeri pentru desemnarea preşedintelui, cu participarea celor 66 de cluburi de scrimă din ţara noastră, printre care s-a numărat şi ACS „Spadasinii Argeşeni”.
În funcţia de preşedinte a fost ales Marius Florea, campion naţional şi internaţional, arbitru de elită şi manager cu experienţă la CSA Steaua. Preşedinta clubului din Argeş este Nicoleta Cătălina Frântură.