Aşa cum v-am informat în ediţia online a ziarului nostru, pe Autostrada A1 au avut loc, vineri, tamponări în lanţ soldate cu avarierea mai multor autovehicule. Din acest motiv Poliţia Argeş a decis să amendeze Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (fosta CNADNR), care nu a luat măsuri operative pentru îndepărtarea poleiului de pe asfalt. Cei mai mulţi şoferi le-au declarat poliţiştilor că pe o distanţă de numai patru kilometri au pierdut controlul volanului, surprinşi fiind de poleiul format pe carosabil. Întrucât CNAIR este administratorul drumului şi nu a intervenit cu antiderapant, a fost amendată cu 3.045 lei.
Bună de plată
Este prima dată când poliţia judeţeană dispune o astfel de măsură care, în opinia noastră, e mai mult decât binevenită şi felicităm Serviciul Rutier Argeş pentru fermitatea dovedită. Nu de alta, dar şoferii plătesc roviniete şi cei care sunt depistaţi că n-au achitat taxa de drum primesc acasă amenzi usturătoare. În acelaşi timp credem că amenda putea fi mai mare, pentru ca cei de la CNAIR să simtă cum e să fii amendat pentru că nu-ţi faci treaba. În altă ordine de idei, am spus-o şi repetăm: obligativitatea de a plăti rovinietă este un bir suplimentar pus în seama conducătorilor auto, pentru că ei plătesc, dar nu au niciun fel de beneficii din moment ce drumurile sunt chiar mai proaste decât înainte de 1990. Şi atunci, de ce să fim obligaţi la plata unor sume a căror destinaţie nu e cunoscută? Pentru ca cei din CNAIR să-şi facă salarii babane, să acorde prime, să plece în vacanţe pe te miri unde? Şi mai credem că respectiva companie ar trebui amendată nu doar că n-a intervenit vineri, ci şi pentru că drumurile arată jalnic, dar şoferii sunt spoliaţi cu neruşinare. CNAIR s-a învăţat doar să ia, fără să dea nimic înapoi, ceea ce ni se pare jaf la drumul mare. Fireşte, compania de drumuri a contestat amenda la instanţă, dar ni s-ar părea nedrept să fie exonerată de răspundere din considerentele la care ne-am referit mai sus.
Tamponare în lanţ
Totul a început în jurul orei 6.30 a dimineţii de vineri la km 106 al Autostrăzii A1, unde s-a produs un carambol în care au fost implicate şase autovehicule, iar echipajele SMURD au acordat îngrijri medicale la opt persoane, fără ca vreuna să fie rănită grav.
Rodica F., de 33 de ani, din comuna Şelaru, judeţul Dolj, conducea un BMW. A ieşit de pe autostradă spre Piteşti Sud, iar când cobora panta spre Metro, maşina a început să gliseze pe asfalt şi şoferiţa a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Automobilul a izbit glisiera cu partea din faţă, apoi s-a răsucit şi a lovit glisiera şi cu partea din spate. În urma doljencei se afla Marius N., de 28 de ani, din Slatina, care conducea tot cu un BMW. Văzând ce se întâmplă în faţa sa, a frânat, dar maşina a derapat şi s-a pus de-a latul şoselei, context în care fost izbită violent de o Toyota condusă de Marilena B., de 48 de ani, din Bucureşti, care, luată prin surprindere nu doar de coliziunea din faţă, ci şi de poleiul de pe carosabil, n-a mai putut face nimic pentru evitarea accidentului. Şi pentru ca treaba să fie treabă, în accident au mai fost implicate alte două vehicule: o Dacia Logan condusă de Charier B., de 24 de ani, student francez, care a derapat, a ajuns pe contrasens, chiar în timp ce un tir venea din faţă. Transformat în sanie, Loganul s-a oprit direct în vehiculul greu condus de Valentin T., de 44 de ani, din Bucureşti.
Lucrurile nu s-au oprit însă aici, pentru că, la rândul său, şoferul de tir a frânat cu intenţia de a diminua forţa impactului, însă manevra l-a luat pe nepregătite pe Cristian S., de 33 de ani, din Piteşti, care conducea un Fiat. Acesta n-a mai avut timp de reacţie şi s-a oprit cu maşina drept în spatele tirului.
În total, între kilometrii 106 şi 120 au mai avut loc şapte tamponări, toate din cauza poleiului, în care au fost avariate 13 autovehicule.
Ţinând cont că şi în următoarele zile există pericol de formare a poleiului mai ales dimineaţa, agenţii de circulaţie le recomandă şoferilor să sporească atenţia, să mărească distanţa în mers între autovehicule, să reducă viteza şi să nu bruscheze comenzile.
Val. NICOLAU