
Update: În urma informațiilor apărute în spațiul public privind faptul că un polițist din cadrul Poliției Municipiului Pitești ar fi fost condus la audieri, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:
Până la acest moment, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș nu a fost înștiințat oficial cu privire la vreo măsură procesuală dispusă față de polițistul în cauză.
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș se delimitează ferm de orice comportament sau conduită care ar putea aduce atingere integrității actului profesional, reputației instituției ori demnității funcției publice exercitate de polițiști.
În același timp, reafirmăm angajamentul pentru respectarea principiilor legalității și imparțialității, iar, în funcție de evoluția situației, în măsura în care vor fi primite informații oficiale cu privire la situația juridică, acestea vor fi analizate conform prevederilor legale în vigoare și vor fi adoptate măsurile care se impun.
Știrea inițială
Acţiune fulger în această dimineaţă când comisarul-şef Gheorghe Avram, adjunct al şefului Poliţiei Municipiului,Piteşti, a fost ridicat de ofiţerii de combatere a criminalităţii organizate şi de procurorii DIICOT.
Ofiţerul urmează să fie audiat la DIICOT într-o cauză penală vizând comiterea de infracţiuni de criminalitate organizată.
Se pare că ar fi vorba despre dosarul penal deschis luna trecută pentru contrabandă cu ţigări şi cămătărie cu un prejudiciu de peste 250.000 de lei, în care cinci persoane au fost reţinute, despre care am relatat în ediţia precedentă.
Deocamdată autorităţile abilitate nu au oferit informaţii oficiale cu privire la acest incident, cercetările fiind abia la început.
Vom reveni cu detalii.







































