Pe parcursul lunii trecute, ne-a informat Bogdan Aristănţoiu, purtător de cuvând al Poliţiei Locale Piteşti, agenţi din cadrul Compartimentului Activităţi Comerciale au desfăşurat multiple acţiuni de prevenire şi combatere a faptelor de comerţ ilicit în limita competenţelor ce le revin prin lege, intervenind cu măsuri specifice acolo unde s-au constatat încălcări flagrante ale actelor normative în vigoare.
Astfel, au fost efectuate 627 de controale la agenţi economici (baruri, restaurante etc), precum şi la producători agricoli şi la comercianţi ambulanţi prezenţi în pieţele din municipiu. De asemenea, tot în perioada precizată, poliţiştii locali au desfăşurat activităţi de control la mai multe săli de jocuri, unde au fost aplicate 15 amenzi în valoare de 7.100 de lei.
„Acţiunile vor continua şi în perioada imediat următoare, o atenţie deosebită acordându-se respectării normelor legale privind combaterea efectelor consumului produselor de tutun, dar şi modului în care operatorii economici respectă prevederile actelor normative aplicabile”, ne-a declarat Bogdan Aristănţoiu.