Dacă n-ar fi de râs, ar fi de plâns! Opera lui Caragiale e valabilă şi azi, iar „Comedia erorilor” a lui Shakespeare ar fi avut noi surse de inspiraţie. Ei bine, Emilian Dragnea nu este (încă) noul prefect al Argeşului! El ocupă, cel puţin până la o nouă şedinţă de Guvern, funcţia de subprefect, deşi vineri era „dat” ca întâiul om al judeţului. Să explicăm… Joia trecută, într-o şedinţă a Guvernului au fost schimbaţi din nou câţiva prefecţi şi subprefecţi. La Piteşti a ajuns informaţia că pe listă se află şi Cristian Soare care deja îşi făcea bagajele să se întoarcă la ITM. În acest timp, Emilian Dragnea intra ca subprefect în sala de şedinţe a Consiliului Local Piteşti pentru a participa la dezbaterea proiectului de buget. Era ora 15. La ora 15.30 a apărut informaţia potrivit căreia a fost avansat prefect şi că la ora 16 această decizie va fi publicată în Monitorul Oficial. Presa l-a felicitat. La fel şi foştii colegi din PSD. Primarul Ionică l-a felicitat şi el de la microfon. Dragnea a luat cuvântul: „Se întâmplă… Am intrat subprefect în sală şi ies prefect. O să vă fiu mereu alături în proiectele pe care le aveţi”. Agenţiile locale de ştiri s-au grăbit să titreze pe internet că Argeşul are un nou prefect, iar redacţiile erau în fierbere. Dar… la loc comanda! Din comunicatul Guvernului reiese că schimbarea de la Argeş se mai lasă aşteptată! Şi uite aşa Soare a facut stânga împrejur la Prefectură, iar Dragnea mai aşteaptă…
Claudiu DIŢA
Un Comentariu
Elena Delia
Daca Soare a facut stanga-mprejur, sa nu ne pomenim cu Dragnea ca face…dreapta.