Mare agitaţie în această dimineaţă pe o stradă altfel liniştită din Piteşti, zona Găvana. Un adevărat „comando” al administraţiei publice locale, în frunte cu primarul Cornel Ionică şi viceprimarul Sorin Apostoliceanu, a descins în dreptul unei case modeste de pe strada Fundătura Nicolae Bălcescu. Motivul: evacuarea a zeci de tone de deşeuri adunate de o familie de bătrâni care cât e ziua de lungă cu asta se ocupă – aduc la ei acasă fel de fel de gunoaie, iar riscul pentru sănătatea publică este imens!
Grozăvie!
Pe la ora 8.30, edilii au ajuns la adresa vizată. Însoţiţi de poliţişti locali (inclusiv mascaţi), poliţişti „naţionali”, angajaţi de la Administraţia Domeniului Public, Salpitflor, Garda de Mediu, DSP – reprezentanţii administraţiei locale au ajuns într-un loc greu de descris în cuvinte. Imaginaţi-vă o străduţă cu vile cochete, unele cu gazon ca în… America, iar la un moment dat ajungi într-o cloacă: pe domeniul public, dar şi în şanţuri, în curtea celor doi bătrâni şi peste drum, pe un teren privat, zac zeci de tone de deşeuri: PET-uri, bidoane de lapte, cartoane, haine etc. Oamenii din zonă spun că deseori aici sunt văzuţi şobolani uriaşi, iar pisicile şi o adunătură de câini păzesc, parcă, mormanele de deşeuri din care emană un miros pestilenţial. Bătrâna Floarea Popa vede desfăşurarea de forţe şi, de după un maldăr de PET-uri, le cere tuturor să plece, că e bolnavă şi face şi ea un ban de pe urma vânzării deşeurilor. Problema e că tot adună, dar de vândut nu se vede că ar vinde ceva! În plus, şanţurile pentru scurgerea apelor pluviale sunt blocate de gunoaie, iar vegetaţia a crescut în voie.
Căruţul
La poartă se putea vedea un căruţ plin ochi cu fel de fel de materiale: „prada” care urma să fier descărcată în „depozit”. Imediat se dă ordinul ca respectivul căruţ să nu fie scăpat din ochi şi să fie primul obiect care să fie luat. Pe stradă îşi fac apariţia şi maşinile de mare tonaj, plus un buldozer şi muncitori gata să intervină. Nu se poate, însă. Pentru că, în trecut, proprietarii au dat în judecată pe toată lumea pentru „furt” (s-au mai cărat de aici, de exemplu, 47 de camioane cu gunoi în 2009), primarul Cornel Ionică solicită Gărzii de Mediu şi DSP să întocmească un document de constatare şi intervenţie. Durează mai bine de o oră până se scrie documentul, timp în care toată lumea stă pe loc. „Când e vorba să se intervină, numai noi intervenim, nimeni nu îşi mai asumă răspunderea!”, spune primarul Ionică. După ce se scrie documentul, cei de la Garda de Mediu pleacă să… îl printeze, iar apoi lumea se apucă de treabă.
112
Unii taie cu drujba copacii crescuţi haotic, alţii încarcă maşinile cu deşeuri, mascaţii de la Poliţia Locală sunt atenţi să nu îşi dea proprietara foc (a mai făcut-o, nu de alta!). La faţa locului e şi un echipaj de la Secţia 2 de Poliţie din Găvana care între timp primeşte un apel prin 112. „Trebuie să plecăm”, spun ei, argumentând că sunt singurul echipaj de serviciu în zonă. „Păi şi la noi nu e tot situaţie de 112?”, murmură Ionică. Rămân însă pe loc poliţiştii locali coordonaţi de şeful lor, Valerică Nicolae. Acţiunea de curăţenie va continua şi mâine. Conform procesului verbal al Gărzii de Mediu, proprietarii au la dispoziţie 15 zile să ridice gunoaiele din curtea proprie (autorităţile au luat doar deşeurile de pe domeniul public). În caz contrar, se va apela la instanţă, aşa cum s-a mai întâmplat şi în 2009 când deşeurile au fost evacuate cu ajutorul unei ordonanţe prezidenţiale (judecătoreşti). Zeci de oameni au fost daţi atunci în judecată pentru… furt, procesul durând trei ani. Pentru că, nu-i aşa, chiar dacă o sesizare e absurdă, justiţia trebuie să îi dea curs…
Comando pentru munţi de gunoaie în Piteşti
Advertisement
Advertisement