La 23 decembrie, peste 500 copii și adulți au colindat Primăria Mioveni, unde s-a oprit nițel și Moș Crăciun, pentru a le ura sărbători fericite oficialităților locale şi angajaţilor. Cu mic cu mare, colindătorii au fost întâmpinaţi așa cum se cuvine de primarul Ion Georgescu.
În seara de Ajun, peste 300 de oameni din orașul automobilului românesc s-au strâns laolaltă pentru a vesti, împreună cu preoții, bucuria Nașterii Domnului. Râul de colindători a izvorât din Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” și a parcurs bulevardul central, în sunetul înălțător al cântecelor tradiționale. Într-un scurt popas muzical, primarul Ion Georgescu a împărțit covrigi mulțumii. Convoiul și-a continuat drumul până la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” pentru a susține un concert de colinde.
Mirela NEAGOE