Colecții ale designerilor din Argeș la “Muntenia Fashion Days”.
Ieri, 10 august, a avut loc a doua ediție a Festivalului de Modă “Muntenia Fashion Days”, organizat de Valeria Coman – director artistic.
Evenimentul s-a desfășurat seara, la Casa de Cultura “Adriana Trandafir” din Bascov, acolo unde colecții ale unor designeri de moda din Argeș, din țară, dar și din afara țării, au fost prezentate publicului.
Cei prezenți au putut admira de la ținute casual, ce pot fi purtate pe strada, la ținute de eveniment sau chiar creații speciale de scenă.
Pasionații de modă sunt așteptați și la următorul mare eveniment Festivalul de Moda “Culorile Toamnei”, prezidat de Cătălin Botezatu, ce se va desfășura pe 20 septembrie, la Teatrul “Alexandru Davila” din Pitești.