Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de vreme rea valabil şi pentru Argeş, care vizează intensificări de vânt ale cărui viteze pot ajunge la 90 – 110 km/h, ninsori abundente, viscol puternic şi vizibilitate scăzută în zona de nord a judeţului, vaşabilă până la ora 23 a zilei de azi.
De altfel, de ieri, în întreg judeţul plouă necontenit şi potrivit meteorologilor regimul pluviometric va fi excedentar pentru această perioadă din an. Precipitaţiile abundente au provocat inundarea unei gospodării de pe strada Buna Vestire din comuna Bradu.
Au intervenit pompierii militari cu o autospecială şi o motopompă, dar apa provenită din aval inunda curtea și o magazie în permanență.