În Argeș au fost sesizate câteva situații în care apa a pătruns în cateva gospodării din Bascov, Bradu, Hârsești, Merișani, Recea, Costești și cartierul Prundu din Pitești. Pompierii au acționat pentru extragerea apei dintr-un beci din localitatea Merișani și dintr-o locuință din localitate Hârsești.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 28 mai, ora 13:00 – 28 mai, ora 21:00. Fenomene vizate: ploi abundente
În intervalul menționat, în județele Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani și Iași, precum și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara,Gorj, Alba, Bacău și Prahova vor fi perioade cu ploi abundente, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40…60 l/mp.
La altitudini de peste 2000 m, ploile vor determina topirea și cedarea apei din troienele de 70…90 cm, încă existente pe crestele Carpaților Meridionali.