Cod Galben de ninsori în Argeș.
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări cod galben de vreme severă. Prima vizează ninsori în 11 judeţe situate în zona Moldovei şi a Munteniei, în timp ce a doua anunță ploi însemnate cantitativ în nordul Olteniei şi în zona montană aferentă.
Meteorologii au emis sâmbătă o atenţionare cod galben de ninsori în 11 judeţe situate în zona Moldovei şi a Munteniei, care va intra în vigoare la miezul nopţii şi va fi valabilă până duminică la ora 10:00.
La începutul intervalului, la altitudini de peste 1.700 de metri, în zona Carpaţilor Meridionali, apoi în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali şi a Moldovei va ninge local moderat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă, pe alocuri de peste 10 centimetri.
Judeţele atenţionate de meteorologi, în totalitate, sunt: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, iar parţial: Prahova, Dâmboviţa, Argeş şi Bacău.
Totodată, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru nordul Olteniei şi în zona montană aferentă, valabilă până duminică dimineaţa. Astfel, începând de sâmbătă, 19 noiembrie, ora 20:00, până duminică, la ora 10:00, în nordul Olteniei şi în zona montană aferentă, până la altitudini de 1.400 de metri, va ploua însemnat cantitativ, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 de litri/mp şi izolat 40 de litri/mp.