Coana Chirița în vizită la Pitești. Spectacol total.
Când dă Dumnezeu talent unui actor, atunci el se manifestă indiferent de loc, conformația sălii, număr de spectatori. O dovedește la fiecare reprezentanție Luminița Borta, în spațiul cochet, intim, familiar, al Teatrului Independent Pitești.
La sfârșitul săptămânii trecute, cea mai cunoscută și cea mai premiată artistă a meleagurilor argeșene, care a jucat peste un sfert de secol în luminile reflectoarelor Teatrului Al. Davila, a dat din nou măsura harului său în fața publicului fidel. A înfățișat-o pe Coana Chirița, celebrul personaj al lui Vasile Alecsandri dar într-o viziune interpretativă inedită. Celor peste 40 de admiratori, le-a încântat seara cu un vodevil original, conceput de artistă, inspirat de personajul arhicunoscut care a ajuns la …DNA!
În cadrul anchetei realizate de celelalte două actrițe, Ania Herman și Andreea Cătușanu, Chirițoaia a făcut mărturisiri despre obținerea unei funcții de ispravnic…aluzie la corupția din zilele noastre. Șpaga, înaripată, sub forma unui…curcan, spre amuzamentul general. O comedie pe care spectatorii au savurat-o din plin timp de două ceasuri mai ales că au fost întâpinați la intrarea în mica sală, cu un pahar de vin roșu!
Lumința Borta a fost în elementul ei, precum peștele în apă, s-a dezlănțuit arătându-și calitățile de mare actriță, iar cele două tinere care au secondat-o au fost și ele la înălțimea așteptărilor. Premise pentru noi producții marca Tetrul Independent care deja și-a croit un drum în viața culturală piteșteană.
Un Comentariu
Anonim
Vă mulțumesc foarte mult!
Tot respectul!
Luminita Borta