Devansată din motive obiective, conducerea ASCHF-R Argeş a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, serbarea dedicată Zilei Internaţionale a Copilului.
La manifestare, care s-a desfăşurat la Teatrul de Vară din Parcul Ştrand, Piteşti, au participat peste 130 de copii şi tineri cu handicap. Ajutaţi de părinţi şi de voluntarii asociaţiei, ei au urcat pe scena teatrului pentru a se feri de ploaia uşoară de vară care a început să cadă la ora când a început evenimentul. Florian Duţă şi Ion Tolos, preşedinte, respectiv vicepreşedinte ai ASCHF-R Argeş, au vorbit despre activităţile care se desfăşoară în cadrul asociaţiei, la Centrul Nova şi la atelierul de reparaţii, despre acţiunile ce urmează a fi derulate pe parcursul acestei veri (tabere la mare şi la munte, excursii, întâlniri de lucru etc). Apoi, pe scenă a evoluat un grup folcloric de elevi ai Liceului de Arte „Dinu
Lipatti”, melodiile interpretate încântând întreaga asistenţă, care i-a răsplătit pe tinerii interpreţi cu ropote de aplauze. Cum între timp ploaia încetase, organizatorii au anunţat că cine doreşte poate face turul parcului cu trenuleţul. Scena a răsunat de chiote de bucurie şi zeci de copii imobilizaţi în fotolii rulante au luat cu asalt vagoanele trenuleţului pus la dispoziţie de administraţia locală. Ziua s-a încheiat cu înmânarea pachetelor cu cadouri constând în fructe, dulciuri şi răcoritoare asigurate cu contribuţia asociaţiei naţionale şi a filialei argeşene a ASCHF-R, precum şi a sponsorilor şi municipalităţii, care şi în acest an au fost alături de cei care îşi duc viaţa în fotoliul rulant.
Val. NICOLAU