Clădire istorică din Pitești, identitate pe jumătate pierdută
Situată pe strada Sf. Vineri nr. 22, „Casa Dogaru” din Pitești este unul dintre numeroasele imobile a căror identitate pare să se piardă odată cu trecerea anilor. Deși este încadrată ca monument istoric, având importanță culturală și arhitecturală, Casa Dogaru a fost parțial renovată pentru a face loc unor afaceri. Ceea ce, aparent, e un lucru bun.
La momentul actual există un puternic contrast între etajul 1,unde putem remarca arhitectura originală, și parterul care a fost “mutilat” cu termopane albe, reclame cât ferestrele și o zugraveală care accentuează iluzia de clădire “2 în 1”. Sau două case puse una peste alta.
Potrivit unor surse, există eforturi de restaurare și conservare a acesteia, pentru a păstra autenticitatea sa arhitecturală. Ne întrebăm, totuși, cum va arăta dacă și la etaj se vor executa lucrări de “restaurare” precum cele de la parter…
Altfel, este de apreciat faptul că – spre deosebire de alte imobile, activitatea comercială nu a fost sistată, iar lucrările – deși nu mi se par inspirate estetic, țin acest imobil pe linia de plutire. Aici trebuie să precizăm că în centrul vechi al municipiului Pitești sunt zeci de clădiri reprezentative de arhitectură urbană din secolele trecute, iar multe dintre ele au ajuns aproape ruine. Toate acestea ar trebui protejate fiindcă au o contribuție importantă la identitatea și patrimoniul municipiului Pitești.
Marile orașe din Europa au devenit cunoscute și apreciate tocmai datorită faptului că, în zonele istorice, și-au păstrat arhitectura originală.