Ieri, 31 august, la sediul Instituției Prefectului – Județul Argeș, s-a întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Argeș, în cadrul căruia a fost adoptată Hotararea C.J.S.U. nr. 34/31.08.2020. Au fost aprobate următoarele măsuri de relaxare și anume:
• reluarea activitatilor cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturi alcoolice și nealcoolice de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor în tot județul Argeș, cu excepția celor din 10 u.a.t-uri ( Albeștii de Muscel, Arefu, Bughea de Jos, Căteasca, Cepari, Dragoslavele, Mărăcineni, Poienarii de Argeș, Teiu și Tigveni). În aceste comune, incidența cumulată a cazurilor de Covid-19 din ultimele două săptămâni a fost mai mare de 1,5/1000 de locuitori. Programul de lucru cu publicul al acestor operatori economici nu poate începe înainte de ora 6.00 și nu se poate prelungi după ora 24.00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la ora 23.00.
• deschiderea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare din Județul Argeș, cu excepția celor aflate în comunele precizate anterior.
• desfășurarea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc cu excepția celor aflați în localitățile precizate mai sus. Administratorii societăților comerciale în care se desfășoară activitățile vor asigura monitorizarea permanentă a respectării de către personalul de deservire și de către clienții aflați în incintele destinate acestor activități, a tuturor măsurilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit legii.
• organizarea evenimentelor private, a cursurilor de instruire/ workshopuri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 50 de persoane în interior și de maximum 100 de persoane în exterior, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății.
• desfășurarea activităților instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, cu excepția celor aflate în localitățile de mai sus. Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, în condițiile precizate mai sus, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.
• organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum și cu purtarea măștii de protecție.
• organizarea și desfășurarea evenimentele publice de tip târg, bâlci și alte asemenea, precum și activitatea în spații deschise destinate antrenamentelor fizice, cu respectarea tuturor măsurilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit legii (obligatoriu păstrarea distanțării fizice, purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura, respectarea condițiilor de igienă etc.);
• desfășurarea activităților comerciale de tip fast-food, drive-in și alte asemenea, cu respectarea condiției specifice acestui tip de activitate și anume aceea ca produsele să nu fie consumate la locul comercializării lor sau în spații publice deschise din imediata vecinătate a locației respective.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va actualiza, săptămânal, rata de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile pe baza documentației prezentată în acest sens de către conducerea Direcției de Sănătate Publică Argeș. Toate aceste măsuri vor intra în vigoare, începând de mâine, 1 septembrie 2020.