Marius Nicolaescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, împreună cu Alina Nicolau, directorul Regiei Autonome Județene de Drumuri și primarul comunei Căteasca, Florian Liviu Năstase, au fost astăzi, 11 mai 2023, pe șantierul Drumului Județean 702G. Acest tronson de drum județean, în lungime de 12 kilometri, a fost predat în administrare de către CJ Argeș către Consiliul Local Căteasca, pentru a fi asfaltat, în urma unui parteneriat cu administrația locală, parteneriat similar cu cel de la DJ 704C, varianta ocolitoare a podului închis de la Căteasca, drum asfaltat anul trecut.
„Suntem în comuna Căteasca, unde am fost invitați de primarul Liviu Năstase pentru a vedea lucrările de asfaltare la drumul județean. Aici lucrările se derulează în urma unui parteneriat, Consiliul Județean predând administrarea tronsonului pentru această investiție. Încurajăm astfel de parteneriate pentru a asfalta mai rapid un număr cât mai mare de kilometri. Sunt parteneriate care s-au dovedit a fi eficiente. Îi mulțumim domnului primar pentru efortul pe care îl face pentru a asfalta acest drum județean și sperăm să continuăm astfel de colaborări”- Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
„Suntem în satul Recea, unde reparăm DJ 702G, drum pe care l-am preluat în administrare de la Consiliul Județean. Acest drum face legătura între Autostrada A1 și drumul 703 B care va fi modernizat. Ne dorim să oferim cetățenilor confortul pe care îl merită și repararea drumului era într-adevăr o necesitate pentru că era destul de deteriorat.
Acest tronson are 12 kilometri lungime, iar anul acesta vom încerca să îl reparăm pe o lungime cât mai mare, desigur și în funcție de cât ne permite bugetul local și alocarea de la Consiliul Județean. Este a doua colaborare pe care o facem cu CJ Argeș după ce anul trecut am amenajat drumul din Catanele, care face legătura între Căteasca și Călinești. A fost o experiență bună, motiv pentru care ne-am decis să preluăm și acest drum sub această formulă” – Florian Liviu Năstase, primar comuna Căteasca.