CJ Argeș cumpără nu mai puțin de 17 „electrice” pentru elevii din județ.
În ședința de ieri a Consiliului Județean s-a făcut un pas important în procedura de achiziție a celor 17 microbuze electrice și 17 stații de încărcare.
Vorbim despre un proiect finanțat de Administraţia Fondului pentru Mediu, în valoare de 25.000.000 lei (TVA inclus), prin care jumătate din comunele din Argeș vor fi avea, din acest an, microbuze electrice pentru transportul elevilor la școli.
Vor ajunge microbuze la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Marina” Curtea de Argeş și Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Filofteia” Ștefănești, precum și în comunele Vulturești, Căldăraru, Poiana Lacului, Bogați, Sălătrucu, Buzoești, Băbana, Bascov, Davidești, Popești, Mărăcineni, Vedea, Nucșoara, Stâlpeni și Dârmănești.
„Le mulțumesc primarilor pentru implicarea în acest proiect, indiferent de culoarea lor politică. Elevii sunt ai județului Argeș și avem obligația să investim în ei!
Alte 25 de comune vor primi microbuze electrice pentru transportul elevilor, tot printr-un program accesat de Consiliul Județean Argeș anul trecut, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, lansat de Ministerul Educației.
Facem toate eforturile ca și elevii din mediul rural să beneficieze de condiții moderne de educație, inclusiv de transport sigur și confortabil la unitățile de învățământ! De aceea am accesat toate fondurile posibile, inclusiv fondurile europene și programele guvernamentale care sunt extrem de importante!”, a transmis Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.
Foto descriptiv