Pe terasă, Marcello şi Adrian meşteresc ceva ce-mi atrage atenţia, când vin la redacţie, după-amiază. Sunt curios, fiindcă învârt în mâini două bucăţi de „ceva” care seamănă fie cu un bucium, fie cu un clarinet. Ce să fie, ce să fie? Sunt misterioşi. Degeaba insist, că nu vor să-mi răspundă. Meşteresc în continuare, iau o piesă de la o tulumbă şi o pun la alta, nu se potriveşte, schimbă, îmbină, asamblează, probează şi o iau de la cap. Nu mai am răbdare şi-i somez să-mi spună despre ce este vorba.

– Păi, catadicseşte să-mi spună Marcello, montăm o narghilea.

– Ce-i aia? Mă mir eu, deşi undeva citisem că-i un „instrument” folosit la fumat. Aha, îi tachinez eu, aţi aflat că se legalizează marijuana şi vă pregătiţi, nu?

– Nici vorbă, sar amândoi ca arşi. Stai să vezi ce facem.

Dilematică chestiune! Nu mai stau, dau fuga în birou, scot din bibliotecă o carte cumpărată mai demult. „Narcotice în cultura română” a lui Andrei Oişteanu, o carte curajoasă, menită să modifice configuraţia câtorva capitole din istoria literaturii române. Mai precis, autorul studiază modul în care scriitori români s-au raportat la diferite narcotice şi halucinogene, imaginând personaje care-şi administrează substanţe stupefiante ori recurgând direct la substanţe psihedelice ca să-şi stimuleze imaginaţia şi creativitatea. Între alţii, e vorba de Dimitrie Cantemir, Al. Odobescu, Mateiu Caragiale, Emil Cioran, Mircea Eliade, Ion Barbu ş.a.

La cap. 8 din carte, „Ciubuce, narghilele, tabachere şi chisele”, citesc că toate acestea sunt obiecte provocatoare de „dulce extază” (Nicolae Filimon), de „reverie delicioasă” (Lazăr Şăineanu). Ciubucele boierilor erau păstrate, curăţate, umplute şi aprinse cu grijă de ciubuccii care erau generos răsplătiţi. De aici şi sensul figurat al termenului ciubuc, de „câştig suplimentar, bacşiş”. Aceste splendori ale luxului oriental aproape că au dispărut la noi în regimul comunist, dar s-au păstrat la muzee şi acum au început să fie reactivate pentru fumatul tabacului, un fel de tutun parfumat permis de lege. Pe vremuri, fumatul împreună era un ceremonial fanariot de socializare, dar şi de a „cheltui energia corpului într-un fel de lenevire”, de dolce farniente. Regim despotic, decadent, corupt şi imoral! Din epoca fanariotă.

Mă duc la D. Drăghicescu şi citesc în „Din psihologia poporului român” care, la rându-i, îl citează pe Raoul Perin: „Întinşi pe divanele lor moi, cu picioarele îndoite turceşte, bărbaţii fumează leneş timp de mai multe ore… Femeile trăiesc şi ele în cea mai mare lenevire: pe jumătate culcate pe divan toată ziua, înconjurate de femei din convoiul lor şi absorbite în contemplarea propriilor farmece. Pentru ele viaţa este plăcere şi lenevie, universul un buduar, patria un divan”. Se înţelege, desigur, că este vorba de cei ajunşi cu averea, bogaţi sau chiar putred de bogaţi. Cum bine observă Drăghicescu, la asemenea fiinţe nu poate să apară nicio iniţiativă, nicio sclipire a minţii şi sufletului, lenevirea „mărginea orizontul puterii şi al spiritului”. Parcă citesc din „Săptămâna nebunilor” a lui Eugen Barbu cu tabieturi ale boierilor fanarioţi ingerând „otrăvuri fine” ca să alunge „stenahoria”, starea de nelinişte.

Tot Drăghicescu mă ajută să aflu şi ce este narghileaua sau ciubucul persienesc: „un borcan de sticlă cu fundul lat, umplut două treimi cu apă şi comunicând cu un borcănaş de tutun, iar în partea goală cu o lulea elastică de piele în serpentină. La fiecare aspiraţiune fumul se coboară în partea goală a borcanului şi din apă se întoarce înapoi până la gură… Aşezaţi pe divan, stăpânul casei şi oaspeţii săi îşi făceau tabietul, adică fiecare dintr-înşii, în atitudinea comodă a orientalului, se îmbătau cu fumul parfumat al narghilelei şi-şi sorbea cu picătura filigeanul de cafea; un fel de farniente al orientalului, starea de beatitudine a osmanlâului, când corpul părea că-şi pierduse mobilitatea-i şi când viaţa însăşi se trăda, numai prin sorbire, la intervale egale, a fumului din ciubuc… Cu asemenea obiceiuri împrumutate (din Orient – n.n.), este învederat că oamenii cărora le erau încredinţate destinele ţărilor româneşti nu puteau conduce aceste ţări decât la ruină şi pierzanie. Lenea şi trândăvia pătrunseseră adânc în sufletul lor…”. Orice asemănare cu ceea ce se întâmplă azi la noi este neavenită, nu? Sau poate, dimpotrivă?! Fiindcă, vorba lui Arghezi, una spunem, alta fumăm.

Mă opresc să comentez sau să citez mai departe, fiindcă are dreptate Drăghicescu: „sub imboldul cafelei, tutunului sau opiumului, închipuirea se deşteaptă bolnăvicioasă şi pervertită”. Deci, nu prea sunt speranţe că fumând opiacee, dragii noştri de scriitori vor crea capodopere. În schimb, se poate muri de „oftică, tot suflând în ciubuc”. Nu ştiu dacă pictorul evreo-maghiar Rosenthal a „reuşit” să moară de oftică, dar a pictat un tablou, devenit celebru, cuprinzând narghilele, ciubuce, lulele, pipe, chesele, tabachere cu tutun de prizat. Inspiraţi de tablou, dar şi de un turc care a pus la dispoziţia piteştenilor un soi de narghilele mai moderne, Marcello şi Adrian îmi explică, puţin afectaţi, că vor să facă şi ei un experiment, dar punând în căuşul narghilelei tabac, tutun parfumat filtrat prin apă, nu marijuana. Aferim!

P.S. Merită să vă mai spun ceva. Tot de la Oişteanu. Invitat, în 1932, în Elveţia, la o conferinţă împotriva drogurilor, tânărul publicist şi critic de artă Petru Comarnescu l-a întrebat pe un „oficial englez”: „Credeţi că interzicerea consumului de droguri este marea soluţie? Dacă oamenii, mai ales cei săraci, iau droguri sau beau alcool o fac din pricină că sunt nefericiţi. Ce le daţi în locul drogurilor? Daţi-le viaţă dreaptă, fericită, mijloace de trai şi veţi vedea că săracii nu vor mai recurge la droguri, care oricum le conferă o fericire iluzorie, timp de câteva ore”. La doar patru ani, în 1936, Emil Cioran cerea: „Calmante să-mi domolesc indignarea!” În „Schimbarea la faţă a României”. E.C. visa să trăiască într-o ţară cu destinul Franţei şi populaţia Chinei. Ce drog ar trebui să luăm ca să visăm şi noi frumos? Că, deocamdată, doar ne indignăm! Dar las’ că vine ea campania electorală şi ni se vor livra vise dintre cele mai seducătoare!

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio