Circulație restricționată pe podul peste râul Argeș.
Primăria Municipiului Pitești anunță că în zilele de sâmbătă – duminică, 06.04.2024 – 07.04.2024, de la ora 20:00 (06.04.2024) până la ora 06:00 (07.04.2024), circulația pe podul peste râul Argeș va fi restricționată (fără întreruperea circulației), ca urmare a lucrărilor de reparații la suprafața căilor de rulare, respectiv intervenții la rosturile de dilatare, lucrări ce se impun în vederea asigurării unui trafic corespunzător.
Lucrările de reparații se realizează în funcție de condițiile meteo, vizând diminuarea la maximum a disconfortului creat în trafic.
Conducătorii auto sunt rugați să circule cu prudență, în zonă, pentru evitarea incidentelor nedorite.