O situaţie pe cât de incredibilă, pe atât de reală s-a consumat ieri pe autostrada Piteşti-Bucureşti: un şofer a condus vreme de câteva minute o Dacia Sandero pe contrasens. Din fericire, bărbatul a fost surprins la timp de agentul şef principal de poliţie Radu Ştefan, din cadrul Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale – Biroul de Poliţie Autostrada A1 Bucureşti – Râmnicu Vâlcea, care se afla în misiune de patrulare. Incidentul a avut loc în jurul orei 12.35 şi, după ce şi-a revenit din clipa de uluială, agentul de circulaţie a oprit imediat pe banda de urgenţă şi a traversat autostrada pentru a-l opri pe conducătorul auto care a pus în pericol atât propria viaţă, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic. Bărbatul, Dumitru N., de 65 de ani, din Slatina, a declarat că a ratat ieşirea spre Craiova. Sexagenarul s-a ales cu permisul de conducere reţinut în vederea suspendării şi cu amendă, totodată fiind obligat să întoarcă autoturismul şi i s-a recomandat ca pe viitor să respecte şi regulile de circulaţie, şi pe ceilalţi participanţi la trafic.
Val. NICOLAU
Un Comentariu
Anonim
Era Dacia Logan, nu Sandero. Ma rog, ce rost are sa scriem o stire corecta. :))