După cum v-am informat în ediţia de ieri a ziarului nostru, duminică după-amiază, un tir încărcat cu cereale, înmatriculat în Dâmboviţa, care se îndrepta spre Piteşti, s-a răsturnat pe DN 65B în şanţ, vizavi de reprezentanţa Ford. Fireşte, o mare parte din încărcătură s-a împrăştiat pe câmp. Alţi participanţi la trafic au sunat la 112, afirmând că doi bărbaţi ar fi rămas încarceraţi, dar la sosire, forţele de intervenţie au constatat că ambii ieşiseră din vehicul cu ajutorul unor martori.
Problema cu care s-au confruntat poliţiştii a fost să descopere care dintre ei a fost la volan, mai ales că, verificaţi cu etilotestul, a rezultat că ambii erau băuţi. Unul mai în vârstă, bănuit că ar fi condus maşina, avea o concentraţie de 1,04 mg/l de alcool pur în aerul expirat, însă acesta susţinea că el ar fi ocupat locul din dreapta. Celălalt, mult mai tânăr, care avea o concentraţie de alcool de 1,34 mg/l în aerul expirat, a recunoscut că băuse trei beri, dar că nu se aflase la volan, pentru că nu are permis de conducere.
În timpul cercetărilor, Dumitru M., de 45 de ani, presupus a fi şoferul, a dat un spectacol gratuit pe marginea şoselei. El a declarat că încărcase orz de la Petreşti, că transportul era legal şi are documentele de însoţire în cabină, dar continua să susţină că nu fusese la volan. Mai mult, la un moment dat s-a întins pe asfaltul încins în faţa maşinii de poliţie, crezând că astfel îi va impresiona pe poliţişti. Apoi s-a repezit spre jurnalişti, ameninţându-i că dacă mai filmează sau fotografiază le sparge camerele şi aparatele foto. „O să vă caut în particular să rezolv problema”, a ameninţat el şi s-a aplecat să ia o piatră, dar a fost împiedicat de unul dintre agenţi s-o arunce spre corespondentul unei televiziuni, după care împricinatul a fost urcat în maşina reprezentanţilor Serviciului Rutier Argeş. Oamenii legii le-au explicat celor doi că e în favoarea lor să spună cine a condus tirul până la locul accidentului, dar n-au avut cu cine se înţelege.
În cele din urmă, Dumitru M. a recunoscut că el s-a aflat la volan, context în care s-a ales cu dosar penal şi va fi cercetat pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, iar permisul i-a fost reţinut în vederea suspendării.
Val. NICOLAU