De la Bucureşti, în Cipru se ajunge relativ uşor. Urcăm în aeronava companiei greceşti Aecean, decolăm şi, în mai puţin de un sfert de oră, traversăm Dunărea. În scurt timp ne găsim deasupra unui peisaj cu care natura nu a fost prea darnică, cel bulgăresc, şi, apoi, survolăm o zonă cu adevărat aridă, cea grecească. De la câteva mii de metri înălţime zărim prin hublou creste muntoase ce par a fi selenare. A trecut doar o oră şi jumătate şi aterizăm la Atena. După o scurtă escală, ne înscriem pe direcţia Larnaca, cu un alt avion al aceleiaşi companii. A fost nevoie de numai o oră pentru a ajunge la capătul călătoriei noastre. Parcurseserăm mai mult de jumătate din itinerariu, peste întinderi sclipitoare de ape ale mărilor Egee şi Mediterană. Creole stewardese greceşti şi cipriote, cu ţinuta impecabilă, asortată companiei pe care o slujesc, şi cu nedezminţitul zâmbet profesional cuceritor, ne-au împărţit, pe tot parcursul, gustări, ceai, cafea, sucuri, bere, prăjituri şi bomboane (aşa cum aveau să o facă şi la întoarcere). Periplul nostru lua sfârşit şi iată-ne la capătul sud-estic al Europei, în Cipru.
Departe de a fi un apendice al Greciei sau Turciei, Ciprul îşi are propria identitate. Scăldată pe întregul său contur de necuprinsele ape ale Mediteranei, insula cu nume de Cipru sau Kipros în limba greacă (Cypros în engleză), ori Kibris în turcă, îşi trăieşte destinul între două civilizaţii: cea europeană şi cea islamică. La o aruncătură de băţ de coastele Turciei, Libanului, Siriei şi Israelului, ceva mai departe de Grecia, oaza insulară cu aşezare strategică (a treia ca mărime din Mediterană), cu o suprafaţă de 9.250 kmp şi o zonă de coastă de 648 kilometri, s-a aflat în cursul istoriei sub dominaţiile elenistică, romană, bizantină, veneţiană, otomană, britanică, cu cea din urmă încheindu-şi socotelile la 16 august 1960, când şi-a dobândit independenţa. Numai că liniştea nu avea să dureze pentru că, în 1974, trupele armatei turceşti au invadat partea de nord a insulei şi de atunci Cipru a fost divizat în două: Republica Turcă a Ciprului de Nord locuită de ciprioţii turci şi Republica Cipru locuită de ciprioţii greci. Cu timpul, animozităţile dintre cele două comunităţi s-au atenuat şi, deşi Nicosia este singura capitală din lume despărţită de o graniţă – aşa-zisa „linie verde” – acum se poate trece dintr-o parte în alta a insulei cu buletinul de identitate sau cu paşaportul.
Dispunând de excelente plaje, cu un sezon estival de patru luni, de la începutul lui iunie până la finele lui septembrie, prelungit mai totdeauna până toamna târziu, cu lanţuri hoteliere de multe stele, cu două aeroporturi internaţionale, unul la Larnaca şi celălalt la Paphos, şi cu tot atâtea porturi importante, cu ospitalitatea şi ştiinţa ciprioţilor de a primi străinii, Ciprul este un paradis al turismului. Vine aici mulţime de oameni – englezi, americani, francezi, nemţi, chinezi, armeni şi nu numai – pentru a petrece minunate sejururi sau să încheie înţelegeri pentru bănoase afaceri. Nu lipsesc nici români care, mai toţi mânaţi de nevoi, găsesc ceea ce nu au acasă, un loc de muncă, îndeosebi în turism şi servicii. Este atât de generoasă clima insulei şi, pe măsură, este pusă în valoare de localnici, încât vin cohorte de turişti mai tot timpul anului. Suntem, iată, la jumătatea lui noiembrie şi, la 27 grade Celsius, la Larnaca, în alte părţi ale Ciprului se face, încă, plajă. Este cald, este plăcut, domneşte un mediu stenic, vegetaţia luxuriantă – palmieri, ficuşi, cactuşi, lămâi, portocali, măslini – oferă o imagine feerică. Marea, ca de smarald, uşor învolburată, este adorabilă. Nu degeaba, ani de-a rândul, atâţia au pus ochii pe binecuvântata mică ţară. Destui englezi deţin aici proprietăţi, au foarte multe hoteluri, unele realizate cu fonduri europene, în care vin vara la odihnă. Larco Hotel, în care am fost găzduiţi, îl are general manager pe dl. Andreas Papouis (poate chiar proprietar sau cel puţin acţionar majoritar). Construcţia are trei nivele, cu piscină alăturată, dispune de tot confortul, iar la demisol se află sala de mese unde se poate servi la preţuri accesibile – 4 euro micul dejun – o mare diversitate de preparate specifice bucătăriei locale. Stilul arhitectonic pune în valoare fiecare imobil (din cele câteva mii câte sunt la Larnaca şi tot atâtea în alte părţi ale insulei) care are, începând cu etajul I, nu mai mult de 2, 3, 4 cel mult 5 nivele pentru cazare, iar la parter dispune de restaurant, cafenea şi locuri de parcare. Aşadar, totul este destinat turismului, măriei sale turistul. Ca o picanterie, am putut vedea că, atraşi de mirifice zone exotice şi de o legislaţie permisivă, tineri romantici sau mai trecuţi de vârstă, de pe diverse meridiane, aleg să spună „da” în faţa ofiţerului stării civile într-unul din oraşele insulei. Aveam să participăm la un asemenea eveniment la Larnaca, trăit de un mire român cu un doctorat în Semiotică, la Londra, şi o mireasă libaneză cu o licenţă în Psihologie, la Beirut, decizia de a forma un cuplu luând-o în Portugalia, unde au participat la o manifestare ştiinţifică. Globalizarea nu are limite, se înfăţişează şi astfel!
Dar Cipru nu este numai un paradis turistic, ci şi unul financiar renumit pentru înlesnitoare off-shore-uri, este o interferenţă de interese strategice ale forţelor celor mai puternice ale lumii, abil negociată de guvernanţii pragmatici ai insulei, începând cu episcopul Makarios, primul preşedinte al ţării ce-şi obţinea independenţa. Este neîndoios că prin atracţia pe care o reprezintă atât pentru europeni, cât şi pentru arabi, Cipru se afirmă ca o autentică placă turnantă între două lumi, între două culturi: cea Occidentală şi cea din Orientul Mijlociu. Cu o arie diversificată de preocupări, cu nu mai puţin importante ramuri economice, mai ales legate de turism, comerţ şi transporturile maritime, nu este întâmplător că ţara se află pe un loc de frunte cu venitul naţional pe locuitor. De aici, un standard pe măsură al vieţii, un sistem medical şi unul de învăţământ de nivel (olimpiadele internaţionale de matematică ce au loc în insulă o confirmă), o stare socială împărtăşită de fiecare dintre cei aproape un milion de ciprioţi. Sunt de admirat nivelul de civilizaţie, preocuparea pentru curăţenia oraşelor, atitudinea binevoitoare faţă de semeni, condescendenţa, cerbicia şi corectitudinea în muncă, (chiar şi) calmul imperturbabil în traficul auto, valori după care jinduiesc mulţi dintre concetăţenii noştri care aleg Occidentul nu numai pentru confortul material.
Expresie a unei pluralităţi culturale, Ciprul dă o lecţie că nu este musai să fii o mare putere pentru a accede la prosperitate, calea fiind administrarea gospodărească, chibzuită, inteligentă a propriilor resurse, înţelegerea, spiritul tolerant, concesiv între popoare şi rase diferite, între religii şi civilizaţii dintre cele mai diverse.
M. MANOLACHE
