În Pitești, începe acţiunea de distribuire a produselor alimentare, tranșa a IV-a, în baza programului POADDirecția de Asistență Socială a Municipiului Pitești anunță că, începând de miercuri, 20.04.2022, se va derula acţiunea de distribuire a produselor alimentare, tranșa a IV-a, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate –POAD.
Distribuirea produselor alimentare către persoanele îndreptăţite se va face pe raza municipiului Piteşti, în cadrul unui centru de distribuire, situat în Piaţa Smârdan, etajul II, intrarea „A”.
În cadrul POAD fiecare beneficiar final primește un pachet conținând următoarele produse alimentare: făină, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conservă carne de vită, conservă carne de porc, conservă pate de ficat de porc, compot de fructe, gem de fructe.
Pentru beneficiarii înscrişi iniţial pe liste, produsele alimentare se vor ridica pe baza actului de identitate valabil (nu se oprește copie după documentul de identitate, doar se verifică datele).Pentru mai multe detalii accesați link-ul: https://www.primariapitesti.ro/in-piteti-incepe-aciunea…