Nu numai vara, când oamenii se mişcă mai mult, folosind autoturismele, ci şi în timpul anului, indiferent de anotimp, şoseaua Piteşti – Rm. Vâlcea – Sibiu este foarte solicitată. Este artera economică de mare importanţă în infrastructura României, un adevăr pe care doar politicienii îl ignoră. Altfel, este de bun-simţ că nu doar concediile o aglomerează, ci logica accesului pe un traseu european.
Autostrada Piteşti – Sibiu a fost, pe lângă decedata cale ferată ce pornea de la Vâlcele, zăhărelul multor campanii electorale. S-au împăunat cu proiectul (nu realizat, ci cu intenţia) partide, oameni politici, premieri, miniştri, guverne. O adevărată neruşinare astăzi, când, pe alte meridiane, se construiesc autostrăzi în creierii munţilor, pe trasee oricum mai dificile şi, folosindu-se tehnologii moderne şi constructori valabili, se finalizează proiecte de anvergură în timp record. Nimeni n-a cerut „timpi record” miniştrilor transporturilor de la noi, ci doar seriozitate.
Nu-mi place deloc cum se bate pasul pe loc, la adăpostul unor legi şi proceduri stufoase; nu-mi place cum se cheltuiesc banii la noi per kilometru, în comparaţie cu alte ţări, dar rapoartele despre iresponsabilităţi, fraude şi pierderea responsabilului topit într-atâţia subcontractanţi nu aduc măsuri reparatorii, idei salvatoare, noi începuturi, ci numai lamentări.
Asfaltul a făcut baroni în România, într-un timp nevisat în Vest, în timp ce gropile şi atâtea neconformităţi arată bătaia de joc în cheltuirea banului public sau al creditului european. A fost o vreme când s-a spus că n-avem nevoie de autostrăzi, noi… „căruţaşii”; a venit vremea când bani se găsesc, sprijin european este, dar… cine să facă autostrăzi?
A fost şi experienţa Bechtel, foarte încâlcită, care pe mine mă trimite la John Perkins, autorul cărţii de dezvăluiri „Confesiunile unui asasin economic”. Suntem intoxicaţi săptămână de săptămână de cât de greu ajunge bucureşteanul la Braşov. Nu e bine, desigur, ce se întâmplă nici pe acest traseu, dar ţara asta pierde şi va pierde în continuare, prin nestabilirea logică a priorităţilor. Nu mai pierd spaţiu – au argumentat atâţia de ce este necesară această arteră vitală pentru România – pentru a arăta, încă o dată, că una dintre priorităţile Guvernului Grindeanu este autostrada Piteşti – Sibiu. Acum se temporizează cu proiecte, cu studii de fezabilităţi, cu licitaţii (mereu contestate), cu probleme de mediu etc. Am trăit experienţa foarte utilei centuri a Piteştiului: au inaugurat-o două… partide, fiecare revendicându-şi întâietatea, ca-n povestea cu oul şi găina: cine a fost… primul?
Mi-e teamă că temporizările, faulturile (legale, căci, repet, legislaţia este stufoasă!) au culori de partid.
Nici măcar ideea că această investiţie este de interes naţional nu-i potoleşte pe cei care gândesc astfel: „de ce să «înscrie» în conştiinţa publicului partidul lor şi nu partidul meu?”
Nu vreau să reiau „argumentul Renault”: francezii au dreptate, au nevoie – economic – de autostradă! Înţeleg, de asemenea, că, în condiţiile globalizării şi ale redefinirii relaţiilor internaţionale în „era Trump”, România este doar un pion pe tabla europeană de şah. Chiar nu mai este însă niciun politician patriot care să se lupte – precum, odinioară, Brătienii, pentru ţară – să transforme şi ei… pionul în regină? E un pariu care nu poate lipsi din niciun proiect pentru România!
Traian ULMEANU
