De astăzi, conducerea Poliţiei Argeş este în formulă completă, după ce comisarul-şef Florin Mocanu a fost promovat concursul susţinut pentru ocuparea funcţiei de adjunct al inspectorului-şef al poliţiei judeţene. Acesta deţinea deja postul respectiv, însă pe bază de împuternicire pentru o perioadă de şase luni.
Acesta va coordona activitatea structurilor rutiere, ordine publică şi analiza şi prevenirea criminalităţii. Comisarul-şef Mocanu a fost singurul candidat înscris, iar anterior împuternicirii a fost şef al Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice şi, respectiv, şeful Poliţiei Topoloveni.
Astfel, conducerea poliţiei argeşene este asigurată de comisarul-şef Tudorel Pieleanu şi de cei doi adjuncţi, comisarii-şefi Gabriel Gherghe, care va coordona serviciile de Investigaţii Criminale, Investigarea Criminalităţii Economice, Arme Explozivi Substanţe Periculoase, Criminalistic şi, respectiv, Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv, şi Florin Mocanu, ale cărui atribuţii le-am precizat, toate posturile fiind ocupate prin concurs.