Cine este noul vicepreședinte de la Tribunalul Argeș.
Tribunalul Argeș va avea, de săptămâna aceasta, un nou vicepreședinte.
Magistratul care fusese numit în această funcţie la începutul acestui an, judecătorul Constantin Bogdan Ion, a promovat la Curtea de Apel Pitești, lăsând astfel vacantă poziţia de vicepreședinte al Tribunalului Argeș.
Săptămâna trecută, Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât delegarea lui Mihai Drăgan în această funcţie, judecător cu experienţă de 11 ani, începând cu data de 1 august 2024 până la ocuparea funcţiei, prin numire, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni.
În aceste condiţii, Mihai Drăgan renunţă la șefia Secţiei penale a Tribunalului Argeș, funcţie pe care o preia Alina-Marilena Oprea.