Dr. Alexandru Gigel Guiţă, care a preluat conducerea Direcției de Sănătate Publică Argeș, a fost comandantul Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Ion Jianu” Piteşti. De la 1 aprilie 2019 este colonel în rezervă.
Un CV impresionant
În vârstă de 58 de ani, noul șef al Direcției are o experiență profesională lăudabilă. Conform datelor din CV-ul său, a fost șeful secției A.T.I. la Spitalul Militar din Pitești în perioada 2001-2010; următorii opt ani a ocupat funcția de comandant/director general la același spital. De asemenea, a fost director medical, locțiitor al comandantului în perioada 1.12.2018-31.03.2019 tot la Spitalul Militar. A fost și manager general la Spitalul Victoria din București.
Fostul comandant s-a născut la 25 martie 1962, la Brăila. A crescut în Galaţi, a făcut studiile medicale la Bucureşti – Facultatea Medicină Generală – Universitatea „Carol Davila” şi locuieşte în Piteşti.
Are un master în Managementul Serviciilor Sociale și de Sănătate. A studiat la Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, dar și la Institutul de Medicină și Farmacie București, Facultatea de Medicină Generală. S-a specializat în medicină generală, anestezie și terapie intensivă.
Consultații gratuite, în sate izolate
Dr. Alexandru Gigel Guiţă a fost unul dintre cei mai energici și eficienți comandanți ai Spitalului Militar din Pitești, reușind să schimbe radical, în bine, fața acestei respectate unități medicale, pe care a condus-o între anii 2010-2018.
În anul Centenarului Marii Unirii, Spitalul Militar Pitești s-a alăturat caravanei medicale „Uniți sub tricolor prin sănătate”. Medici ofițeri – specialiști în cardiologie, chirurgie, ORL, neurologie și un medic psiholog – au poposit în comune unde nu mai a pus picior de doctor de ani de zile. O dată pe lună, sâmbăta, în afara programului de lucru, doctorii militari conduşi de colonelul medic Alexandru Gigel Guiţă au ajuns în sate izolate din Argeş, Vâlcea și Dâmboviţa, pentru a le oferi sătenilor consultaţii gratuite. Medicii au participat la această campanie a Ministerului Apărării pe bază de voluntariat, prin mâna lor trecând sute de pacienți, între care și argeșeni, majoritatea cu vârste peste 60 de ani.
Vă reamintim că DSP Argeș a fost preluată de conducere militară prin col. dr. Alexandru Gigel Guiţă, fosta șefă a instituției, dr. Sorina Honțaru, fiind demisă, săptămâna trecută, după ce un medic de la Spitalul Județean a infectat zeci de persoane cu COVID-19.
(N.G.)