Cine este noul rector al Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti.
Mihnea Costoiu a fost ales rector al Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti.
„După un proces electoral transparent, anunţăm că Mihnea Costoiu a obţinut majoritatea voturilor, cu un procent de 84,33%, devenind astfel noul rector al Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti.”, arată un comunicat al instituţiei de învăţământ superior, notează Agerpres.
Sunt primele alegeri organizate în cadrul universității după ce Politehnica București a fuzionat cu Universitatea din Pitești rezultatul fiind Universitatea Națională de Științe și Tehnologie Politehnica București.
Mihnea Costoiu a avut doi contracandidați, Alexandru Mihai Grumezescu și Mihai-Daniel Chiroiu, în cadrul alegerilor desfășurate în instituția de învățământ superior.