Crimă cumplită. Cinci oameni omorâți într-o casă din Argeș.
Update ora 17.30: În ziua de 9 august, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat de 48 de ani, din comuna Bascov, ar fi găsit, când s-a întors la domiciliu, cinci membri ai familiei sale (soția, copilul, cei doi socrii și un cumnat), decedați, înjunghiați.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, polițiștii de investigații criminale și luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au constatat că cele sesizate se confirmă.
Polițiștii au luat primele măsuri, iar la scurt timp, au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 53 de ani, cunoscut cu probleme psihice. Bărbatul se află în custodia polițiștilor, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
IPJ Argeș a fost sesizat, prin 112, de către un bărbat, despre faptul că în momentul când s-a întors la domiciliu a găsit 5 membri ai familiei decedați (soția, fiica în vârstă de 5 ani, cei doi socrii și un cumnat).
Potrivit informațiilor, polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, cele 5 victime fiind decedate și prezentând mai multe plăgi prin înjunghiere la nivelul corpului.
Totodată, din cercetările efectuate, s-a stabilit că la domiciliul reclamantului mai locuia și fratele soției, acesta fiind cunoscut cu afecțiuni psihice. Imediat după sesizare, suspectul principal a fost găsit de către polițiști, urmând a se stabili împrejurările producerii evenimentului.