Recent am avut privilegiul unei accidentale întâlniri faţă către faţă cu domnul Mihai Golescu, directorul cotidianului Argeşul, fapt cu totul special, întrucât Domnia Sa – în limita celor câtorva cuvinte pe care le-am schimbat – mi-a împărtăşit intenţia de a iniţia un nou şi interesant proiect jurnalistic legat de satul argeşean şi de modalitatea aşezării acestuia în atenţia condeiului. Am avut senzaţia că eram dintre cei puţini „ai casei” cărora domnul director le anticipa această veste şi, văzând că demersul avea să fie anunţat abia mai târziu şi în ziar, m-am simţit onorat, desigur.

Teritoriu ignorat de presa urbană

Ideea m-a luat puţin prin surprindere, nu pentru că exerciţiul acestei explorări jurnalistice s-ar produce într-un teritoriu necunoscut, ci pentru că exact acest teritoriu pregnant sesizabil în viaţa noastră îmi pare uşor ignorat de presa urbană. Aflăm despre viaţa noastră rurală doar când vreun eveniment semnificativ, de ordin folcloric, politic, rutier sau penal,  impune asta în mod necesar. În mare, interconectarea lumii la realitatea urbană sufocă întreg spaţiul nostru habitual îmbâcsit de politică, administraţie şi surogate tehnic funcţionale ale unor demersuri publice la fel de perisabile ca şi marfa ne-vie a unei hale de peşte. Obosim, obosim, obosim să auzim, să vedem sau să citim multe şi de toate, fără ca să plinim cu nimic mai mult decât ieri imperiul nostru lăuntric, cu amprenta durabilă a unei căutări mai sus de universul precar. Totuşi, lucrurile nu pot fi chiar atât de neputincioase precum par!

Vă mărturisesc că de mai bine de zece ani un apropiat de-al meu nu conteneşte să citească zilnic „Argeşul” – în fiecare dimineaţă! Chiar pot dovedi asta! O poate dovedi şi administraţia ziarului dacă scotoceşte mai adânc în lista cu abonaţi fideli! Citesc şi eu, dar mai selectiv. Mă uit pe toate feţele şi mă opresc la ce mi se cuvine! Dar aş fi fost curios să înţeleg ce anume te poate fideliza într-atât încât să nu poţi să-ţi bei cafeaua până nu răsfoieşti un anume ziar?! Poate vom afla, sau poate nu! Eu bănuiesc ceva! Şi despre aceste câteva bănuieli aş vrea să scriu aici.

Între sărăcie şi neghiobie

Ca să fiu mai explicit, am să mă întorc cale de vreo duzină de rânduri la problema satului argeşean şi românesc în genere. Paradoxal! Tema are legătură cu itinerarul tematic al ziarului.

Aud, aşadar, despre îndrăzneaţa poveste „Satul argeşean faţă în faţă cu viitorul european”! Îmi pare o temă ruptă dintr-o poveste uitată, de aceea nu-mi pot stăpâni un imprevizibil suspin! Care sat? Mă întreb. Satul acela idilic aşezat pe muscele, cu casele presărate tainic printre coline împădurite, cu pridvoarele de lemn încrustate adânc în lacrimile mamelor ce-şi aşteptau fiii sau soţii să se întoarcă de la război, cu pomii văruiţi la temeiul tulpinii, cu pomi înfloriţi împânziţi de albine, cu miros de pâine abia coaptă în vatră, cu înserări care te trec dincolo de timp… Of! Nimic din toate astea, sau – în orice caz – extrem de puţine din toate astea.

Ies din visare şi apuc cu gândul hai-hui pe cărările lumii reale. În orice parte vrei să cuprinzi cu privirea vezi kitsch-ul bolnavului interstiţiu dintre sărăcie şi neghiobie, dezordinea funcţională şi nevoia de modernizare. O „modernizare” în care abundă maneaua, betonul, magherniţele, coteţele şi cotineţele, îngălăciunea şi prostia! De-atâta vreme îmi doream ca cineva să poată pune în discuţie la modul drastic situaţia precarităţii noastre rurale, unde casele sunt făcute după cum l-a tăiat capul pe fiecare, acolo unde s-a trezit fiecare. Un spaţiu ucis de nesimţire şi nepăsare cu lizierele pădurilor colcăind de gunoaie, mizerii şi plastice, cu fire împăienjenite pe deasupra caselor, păduri de stâlpi de beton, podeţe, garduri de toate soiurile, care mai pestriţe, care mai sorcovite! Un dezastru arhitectural presărat cu tot felul de curţi sufocate de acareturi, incinte golaşe, pietruite, coviltirite, ori altele zemuind a smârc şi noroi, o cirmoacă generalizată la nivel de buget local, cu bodegi la zece case una, cu oameni beţi din cinci în cinci, cu balegă pe carosabil, cu tineri jucători de padbol (tenis de picior) în mijlocul drumului şi aşa mai departe!

Specialişti în bun-simţ

Ambientul existenţial reflectă profund starea morală şi spirituală a celor care populează mediul conlocuirii noastre. Aşezarea urbană, dar mai ales aşezarea rurală reprezintă punerea în proiect a specificităţii cultural-spirituale a locului. Sper din toată inima ca viitorul să ne rezerve şansa unei reconfigurări a definiţiilor arhitecturale rurale, în aşa fel încât prezenţa omului să nu fie decisiv invazivă, ci integrată cadrului natural. Acest demers jurnalistic al ziarului „Argeşul„, referitor la satul argeşean, sunt convins, va implica mai mult comunitatea la nivel local, şi societatea în general, pentru a face ca lucrurile să arate altcum decât arată. Mă refer aici doar la ceea ce se vede, pentru că asta este expresia unei stări de conştiinţă.

Nu trebuie să fim toţi specialişti în peisagistică pentru a face să se schimbe ceva. Putem fi, însă, specialişti în bun-simţ şi asta va rezolva totul. Apropo de asta: prima specializare în domeniul arhitecturii peisagistice a fost înfiinţată la noi în România, în cadrul Facultăţii de Horticultură şi Silvicultură din Timişoara, abia în anul 1998. Acest domeniu poate fi socotit destul de nou la noi, deşi în alte părţi ale lumii peisagistica atinge culmi ale grandorii încă în perioada renascentistă. Cred că domeniul trebuie rapid luat în vedere şi exersat de forurile care administrează la nivel local, aceasta pentru că imaginea unei localităţi este de o importanţă vitală pentru construcţia distinctiv identitară a acelui loc. Ce anume poate determina prosperitate la nivel rural? Ce anume poate genera locuri de muncă la nivel rural? Iată întrebări pe care administratorii locali trebuie să şi le pună în permanenţă. Dar, mai presus de asta, ne putem întreba cu toţii: Ce putem să arătăm unui străin care trece pe-aici, pe la noi? Ce anume l-ar putea determina să vină până aici ca să ne viziteze şi să ne cunoască?

Îmi veţi spune: în satele de munte se practică agroturismul cu mare succes! Da! E limpede, dar de ce să nu putem vorbi despre agroturism şi în zonele de mai la sud de noi, acolo unde încă mai sunt puţine, dar deosebit de frumoase pâlcuri de pădure, unde încă se mai găsesc puţine, dar deosebit de frumoase case de pământ şi ostreţe, cu sobe oarbe în tindă şi cu odăi şi cu pridvoare de nuiele? Am trăit o vreme în lunca râului Teleorman şi parcă văd aceste case ale copilăriei ca pe nişte minuni ce se sting sub vreme. Am în memorie miresmele de frunze uscate şi de pământ proaspăt frământat care parfumau aceste interioare vechi. Cei care au trăit asta înţeleg ce spun!

O lucrare de durată

Şi pentru că nu mai avem bătrânii de-atunci care ştiau din fire să-şi rostuiască în sfinţenie fiecare colţ al ogrăzii, precum şi grădina şi livezile, cred că va trebui să apelăm de-acum la specialiştii de azi instruiţi să încadreze corect avantajele reliefului, să studieze proiectele cartografice, să dea aşezărilor coerenţă şi frumuseţe, exploatând cele mai bune soluţii pentru amplasarea în rural a unor configurări arhitecturale cuminţi şi de bun-simţ. Îmi pare că e vital să nu ignorăm dimensiunea estetică a unei localităţi, să avem albumul propriilor obiective, să sporim atributele naturale ale locului şi să le punem în lumină.

A reabilita din punct de vedere arhitectural şi peisagistic o localitate este o lucrare de durată care va trebui să reflecte la modul sublim o anumită etică a relaţiei dintre om şi natură. Faptul, însă, nu este imposibil, dacă ar exista pe termen lung o proiecţie coerentă asupra imaginii de viitor a unei localităţi, o planificare a sitului, a elementelor arhitecturale distincte specifice zonei, o valorificare maximă a fiecărui element ambiental natural. Aceasta presupune în primul rând o profundă înţelegere a naturii acelui loc, o organizare simfonică a amplasamentelor şi spaţiilor, o intervenţie inteligentă, non-invazivă, în peisaj. Şi mai presupune o viziune arhitecturală structurală care să integreze frumuseţea viului naturii într-o armonie desăvârşită cu evoluţiile specifice locului. În definiţia sa profundă, aşezarea de ansamblu trebuie să rememoreze notele dominante ale istoriei particulare a locului şi să reprezinte exact altceva decât reprezintă aşezarea vecină. Asta înseamnă un design rural inteligent, coerent, distinct!

O misiune de excelenţă

De ce ar veni astăzi un străin să vadă satul românesc de pe la noi? Nu ştiu! Ceea ce ştiu e că se poate face ceva. Iar domnul director Golescu şi echipa Domniei Sale îşi asumă cu acest proiect o misiune de excelenţă, aşa cum ne-a obişnuit, de altfel! Şi mă gândesc aici la misiunea de a puncta distincţiile şi măsurile lucrurilor, fapt ce ar trebui – citez – „să dea tuturor de gândit şi, mai ales, să dea tuturor un impuls pentru acţiune”! Ce face de fapt domnul Golescu iniţiind acest proiect? Eu cred că dă tonul, dă tema şi instituie registrele de amplitudine ale unei interesante dezbateri! Iată, abia acum înţeleg ce anume misiune are, de fapt, un adevărat jurnalist! Exact asta trebuie făcut! Trebuie dat tonul unui anume cântec frumos, bun de fredonat toată ziua. Restul se adaugă de la sine!

Ca să scoţi un ziar din tulburăciunea unei prese locale nu mult diferite de concertul miasmic al întregii ţări, pentru a-l face credibil şi citibil în fiecare zi, e o lucrare sacerdotală. Este adică un sacerdoţiu al literei să poţi face pe cineva să-ţi citească ziarul în fiecare zi – de-ar fi acela doar unul singur, iar eu mă gândesc aici, după cum vă spuneam, la cel pe care îl cunosc deja! Cam asta face distincţia între a fi doar vânzător de ziar sau ziarist adevărat. Asta face diferenţa între jurnalismul de piaţă, care te face speculativ – în consecinţă prosper – şi jurnalismul de excelenţă care îţi conferă probitate pe termen lung.

Zilele acestea, domnul Mihai Golescu, care este şi preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România – Filiala Argeş, împlineşte, în cuprinderea unei frumoase vârste de nepieritoare tinereţe, cincizeci de ani de activitate în tărâmul creaţiei jurnalistice, ceea ce este un fapt deosebit de rar. De fiecare dată când apare ziarul, ştiu sigur că dânsul se întreabă: „Ce anume poate fi interesant la ediţia de azi?!” Răspunsul i-l dăm noi, cititorii: Ţinuta ziarului, domnule Golescu!

La mulţi ani în lucrare vă dorim şi Dumnezeu să vă ţină sănătos!

Preot Lucian GRIGORE, slujitor la Biserica Domnească din Piteşti

Distribuie pe Facebook

Argeşul

See Full Bio