Sâmbătă la prânz, cinci persoane au fost rănite în urma unui eveniment rutier care a avut loc pe raza comunei Muşăteşti.
În jurul orei 13.30, Gheorghiţă M., de 54 de ani, din Pietroşani, conducea o Toyota dinspre Domneşti către Curtea de Argeş. La ieşirea din Muşăteşti, fiindcă nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind ud şi alunecos după ploaie, a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a derapat, a părăsit şoseaua şi s-a răsturnat în partea stângă a direcţiei de deplasare. Noroc că în acel moment din sens opus nu circula nicio maşină, căci consecinţele puteau căpăta proporţii. Din accident a rezultat rănirea şoferului, dar şi a însoţitorilor săi, Ionuţ M., de 39 de ani, Valeriu M., de 37 de ani, şi Aurel G., de 43 de ani, toţi din Pietroşani, şi a unei alte persoane. La locul evenimentului au sosit ambulanţe SMURD şi de la Spitalul Curtea de Argeş, pompieri şi poliţie. Patru răniţi au fost transportaţi la spitalul din municipiul Basarabilor, ei suferind leziuni minore, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Val. NICOLAU