Puţin după ora 19 a serii de duminică, Florin D., de 49 de ani, din Piteşti, circula cu un Peugeot 206 pe strada Crinului. Ajuns la intersecţia cu strada Gheorghe Şincai, din cauză că nu a acordat prioritate de trecere, s-a tamponat cu o Dacia Logan taxi condusă regulamentar dinspre Calea Bucureşti către Târgu din Vale de Bogdan V., de 19 ani, din Ştefăneşti. Din impact, taxiul a fost aruncat într-un alt Logan, acesta din urmă a ajuns într-un VW Passat, iar Passat-ul a fost împins la rândul rău într-un Fiat, ultimele trei autoturisme fiind parcate în locuri special amenajate. Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a taximetristului şi a clientului pe care-l avea în maşină, Narcis I., de 20 de ani, din Ştefăneşti. După ce au primit asistenţă din partea unei ambulanţe SMURD de prim ajutor calificat, cei doi au refuzat transportul la spital, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Cinci maşini „şifonate” în accident la Piteşti
Advertisement
Advertisement