Câinele este prietenul omului. Cel de curte şade cuminte, îşi aşteaptă hrana şi igienizarea spaţiului său locativ. Am avut dintotdeauna bucuria companiei şi asigurată paza casei (nevizitată de hoţi de meserie). Nu iubesc câinii vagabonzi. Şi ei în special pot aduce omului necazuri mari.
Bunăoară, câinele poate fi ocazional gazda primară a unui parazit intestinal, „pe cât de mic (are numai 4 mm), pe atât de periculos”, numit Tenia Echinococcus. Are un cap (scolexul) şi trei proglote mici, late, fiecare dintre ele conţinând câte 400-600 de ouă. Proglotele sunt eliminate cu materiile fecale ale câinelui pe iarbă şi pe pământ şi, ocazional, ele pot infesta apa din fântâni (puţuri). Din aceste locaţii ele trec, păscute odată cu iarba, în gazdele intermediare: oaia, vaca şi porcul. Omul devine întâmplător gazdă intermediară, prin contactul cu câinele infestat sau prin ingerarea de fructe, zarzavaturi şi apă contaminate cu ouăle parazitului. Din ouăle ingerate ajunse în intestin se eliberează larve minuscule care penetrează peretele intestinului şi intră, pe calea venei porte, în ficat. În 75% din cazuri ele rămân în ficat şi dezvoltă chistul hidatic, deseori mic şi rareori multiplu. În 5-15% din cazuri, larvele traversează ficatul şi ajung în plămâni şi în 10-20% din cazuri pot ajunge şi în alte organe (inimă, splină, creier, rinichi).
După infestare şi evoluţie lentă, chistul hidatic se dezvoltă asimptomatic, ajungând în 5-6-10 ani de la infestre, la dimensiuni de 6-10-15 cm diametru.
Simptomele apar târziu şi sunt nespecifice: dureri în dreptul ficatului, dispepsie biliară (greţuri, vărsături biliare, regurgitaţii bilioase şi mai rar icterul).
De cele mai multe ori, chistul hidatic hepatic este descoperit întâmplător, la o ecografie abdominală efectuată pentru o altă patologie. Completarea investigaţiilor diagnostice constă în:
– tomografia computerizată sau rezonanţa magnetică nucleară;
– teste imuno-serologice, cu sensibilitate de 80-100%.
Prognosticul bolii este variabil. Chisturile mici şi medii pot răspunde la tratament pedicamentos şi au un prognostic bun.
Complicaţiile, care se produc, de regulă, la chisturile mari de peste 6-8 cm diametru, sunt:
– ruperea chistului (spontană, traumatică sau chirurgicală), cu stare de rău, febră mare, hipotensiune arterială, colaps – şoc anafilactic;
– abcedarea chistului, prin infecţia lichidului;
– ciroza hepatică.
Din cauza posibilităţii evolutive către şoc anafilactic, potenţial mortal, este bine ca, odată descoperit chistul hidatic, purtătorul lui să fie îndrumat la spital, la secţia de chirurgie. Ca măsuri profilactice, la oamenii care deţin în propria ogradă câini cu care au contact permanent, menţionăm:
– deparazitarea sistematică a câinelui, sub îndrumarea medicului veterinar;
– spălarea frecventă pe mâini, de fiecare dată când a fost atins câinele;
– spălarea atentă „la jet” a fructelor şi zarzavaturilor crude înainte de consum;
– evitarea consumului de apă din fântâni, chiar şi cu luciul apei situat la 15-20 m adâncime.
Pentru câinii comunitari blânzi, care caută „atenţie” la trecători, este bine să fie mângâiaţi „doar cu o bucată de pâine”.
Dr. Tiberiu STĂNESCU
