Întrebat ce este istoria şi cum trebuie definită, Voltaire a dat următorul răspuns: „Istoria omenirii este ca o femeie, de aceea ea nu trebuie făcută de femeie”. Totuşi, în timpurile noastre oricând este nevoie de o femeie în fruntea unei instituţii democratice, dar această femeie trebuie să fie un profesionist recunoscut. Ceea ce nu e cazul unora dintre doamnele care formează şi conduc guvernul actual. Femeile acestea nu au dat dovadă de cine ştie ce profesionalism în conducerea unor instituţii ale statului. Ele au ajuns în astfel de poziţii importante având sprijinul preşedintelui PSD. Uitaţi-vă la Liviu Dragnea; după două decenii de viaţă politică în care a jucat roluri dintre cele mai importante în stat, politicianul de Teleorman e încă stăpânit de acel numit complex de inferioritate, caracteristică evidentă a politicienilor de duzină, în care nimeni nu-l va recunoaşte pe omul de stat. Un bărbat cam trecut chiar şi de a doua tinereţe, Dragnea a rămas sufleteşte la acel stadiu al adolescenţei când avea emoţii în prezenţa unei femei. La vârsta lui, emoţia aceasta capătă proporţii de comedie. Întâmplarea a făcut să mă găsesc alături de domnul Dragnea la prezentarea unor ofiţeri-femei şi l-am observat, odată cu salutul militar destul de stânjenitor pentru noi, cum şi-a pocnit pantofii spontan, zgomotos, ca un ofiţer autentic de cavalerie (o armă demult dispărută).

Pe de altă parte, cel care vrea să cunoască valoarea unei femei din politica dâmboviţeană se află în situaţia lui Menippos, trimis în paradis să judece frumuseţea Elenei şi a lui Narcis după umbrele lor (alţii spun că Menippos a mers după aceştia în infern). Drept care, pentru noi, cei din faţa televizorului, pregătirea profesională a Vioricăi Dăncilă, de exemplu, este dată mai mult de emisiunile televizate şi mai puţin de studiile universitare. Doamna premier poate fi sincer convinsă că impresia de realitate pe care a produs-o este chiar realitatea adevărată. Că susţinătorii săi au împărtăşit această convingere este sigur; numai un misogin ar putea pune la îndoială profesionalismul femeii. Or, pentru mine, dacă decadenţa politică are chip, acesta nu poate fi decât al doamnei respective. Nici justificări ideologice, nici consideraţii doctrinare, nici măcar interese de tactică politică sau de partid nu o recomandă pe Viorica Dăncilă să ocupe fotoliul de prim-ministru. Din nefericire, doamna Dăncilă se poartă şi vorbeşte de parcă a făcut liceul la fără frecvenţă. Ce să mai vorbim de Carmen Dan! În schimb, doamna Olguţa Vasilescu se plânge mereu, şi fără să păstreze măcar acea notă de discreţie necesară, de camarila lui Călin Popescu Tăriceanu. Să presupunem că este aşa, că Tăriceanu îşi are camarila lui, dar întreb: se poate oare compara? Presupusa camarilă a lui Tăriceanu este formată din fostele soţii, în timp ce camarila lui Dragnea ocupă funcţii ministeriale şi parlamentare.

Prin urmare, multe femei au fost în politică ceea ce sunt graţiile, adică nişte fiinţe suprasensibile care doar îi inspiră pe bărbaţii politici. Astăzi, însă, aceste fiinţe nu mai sunt în imaginarul nostru, ci direct în fotoliul ministerial, chiar în cel al prim-ministrului.

A trecut vremea marelui Barbu Catargiu care, de câte ori medita la vreo reformă, îi spunea doamnei Catinca să-l aştepte în Cişmigiu, pentru că are ceva de lămurit. El nu avea răbdare să ajungă până acasă pentru a discuta cu soţia şi îi cerea acesteia sa-l aştepte pe bancă în parc. Aşa a procedat şi Ionel Brătianu, chiar şi Carol al II-lea, cu iubitele lor, care aveau roluri importante în culisele politicii dâmboviţene, nu în fotoliile puterii. Or, astăzi, politicienii noştri nu mai au răbdarea unei întâlniri undeva în oraş şi au dus femeile frumoase direct în parlament şi în guvern, dar nu pentru a fi inspiraţii, ci pentru a fi ei înşişi admiraţii. Cu astfel de femei, PSD s-a compromis iremediabil. Astăzi nu mai înţelegem campania electorală din „O scrisoarea pierdută”, de Ion Luca Caragiale, dar înţelegem foarte bine sloganul politic, pentru că accentul său cade pe comic. Or, Liviu Dragnea a dus comicul în sferele puterii. El a fost înşelat de doi prim-miniştri bărbaţi şi acum îşi pune încrederea într-o femeie. Preşedintele PSD uită că această femeie va răspunde de destinele României. Nu intru în fondul acestei probleme, pentru că nu am o contraofertă, dar un politician autentic trebuie să fie şi un fin psiholog. De altfel, mulţi lideri politici nu ştiu să-şi aleagă colaboratorii. Iată de ce s-a ajuns ca o întâlnire a acestor colaboratori să capete în ochii şefilor lor caracteristicile unei cabale. Aşa s-a întâmplat atât în cazul lui Sorin Grindeanu, cât şi în cel al lui Mihai Tudose. În ciuda faptului că am simpatii social-democrate, nu pot subscrie la politica de compromisuri, promiscuitate şi echivoc a PSD şi nu pot admite ca un partid social-democrat să ajungă casa de refugiu a femeilor dornice de putere. Altele, cu totul altele trebuie să fie idealurile social-democraţilor.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio