Dincolo de suferinţa fizică, persoanele cu dizabilităţi trebuie să facă faţă şi comportamentului, uneori inadecvat, al unor angajaţi din instituţii publice. De pildă, ieri ne-a vizitat la redacţie Niţu Petre, un argeşean cu mâna amputată care a călătorit zeci de kilometri pentru a obţine câteva bilete pentru transport gratuit cu maxi-taxi.

A venit de la Rociu şi, odată ajuns la DGASPC, în jurul orei 8, a fost trimis la o coadă „kilometrică” unde persoane cu probleme locomotorii întrebau ce se întâmplă, de ce nu avansează la rând. Niţu Petre, mai înfipt de fel, a solicitat o lămurire din partea conducerii instituţiei, moment în care a fost expediat pe uşă fără alte explicaţii.

„Era lume câtă frunză, câtă iarbă. Am aflat că nu merge serverul, iar când am cerut un punct de vedere referitor la remedierea problemei, am fost trimis înapoi la coadă pe un ton imperativ, fără să primesc alte lămuriri. Am plecat şi nici acum nu ştiu dacă s-a rezolvat. Am bătut atâta drum, 30 de kilometri, am plătit transportul. Ce să fac? Programul e până la ora 15, dacă nu se rezolvă am bătut drumul degeaba” – s-a plâns omul.

Oare dacă oamenii de la ghişeu s-ar trezi într-o asemenea situaţie, ar suporta să li se vorbească în acest mod? Sunt persoane greu deplasabile care nu-şi permit să colinde prin magazine sau să facă alte drumuri din pricina unor disfuncţionalităţi.

Distribuie pe Facebook