După o primă parte a jocului echilibrată, disputată mai mult la mijlocul terenului, CS Mioveni a reuşit să deschidă scorul la chiar primul atac de după fluierul de reluare a jocului.
Îndată ce argeşenii au reluat jocul, Rădescu a fost lansat în adâncime pe flancul drept de atac al Mioveniului, a centrat frumos („covrig”, cum spun fotbaliştii), fix pe fruntea lui Alin Popa, demarcat pe linia careului mic. Popa a marcat simplu, reluând sub transversală.
Jocul probabil se va încinge în această repriză secundă. Revenim cu actualizări pe măsura derulării partidei.
Sorin SIMION
Actualizare, ora 15,50 – GOL CS Mioveni!
Jucătorii Olimpiei au acuzat serios şocul primirii golului şi au încercat să preseze, căutând egalarea. Mioveniul, însă, i-a taxat încă o dată, pe contraatac, în min. 59. Roberto Ayza a driblat cum a vrut vreo trei adversari şi a marcat frumos, bară-gol, la colţul scurt. Olimpia-CS Mioveni 0-2. Calificarea e foarte aproape.
Actualizare, ora 16,05 – Golul superb marcat de Ayza le-a turnat, pare-se, plumb în ghete gazdelor, care au mai încasat un upercut la nici zece minute după golul brazilianului. Un şut al lui Rădescu de la marginea careului mare ajunge în plasă, după ce portarul sătmărean Şuta a scăpat copilăreşte „săpunul”.
S-a făcut 0-3 şi CS Mioveni nu mai are, practic, cum să rateze calificarea în optimile de finală ale Cupei României. Spectatorii au început să-i fluiere pe jucătorii-gazdă.