# Rețeta prinde la posesorii de mașini electrice: 1.300 de mașini încărcate de la darea în folosință a stațiilor speciale din Pitești
În luna septembrie a anului în curs a fost instalată în parcarea supraterană din zona Mavrodolu din Piteşti a doua staţie dublă de încărcare autovehicule electrice, prima staţie de acest fel fiind amplasată în parcarea de la Teatrul „Alexandru Davila”.
La parcarea supraterană, în luna septembrie au fost înregistrate 130 de autoturisme care au utilizat staţia de încărcare electrică. La staţia de la „Davila” au fost înregistrate 100 de autoturisme care au utilizat sistemul.
De când au fost instalate cele două staţii, au fost înregistrate în acest an 1.297 de autoturisme care au utilizat staţiile de încărcare, rezultând o medie de 4-5 autoturisme/zi, media de încărcare fiind de 4 ore/autoturism. Toţi utilizatorii staţiilor de încărcare amenajate de Primăria municipiului Piteşti beneficiază de încărcare şi parcare gratuite. Utilizatorii prin platforma Polyfazer se conectează la staţiile de încărcare şi văd în timp real stadiul alimentării.