L-a prins flama şi pe puştiul meu. Adică patima Pokemon Go. Oricât m-am străduit să îi explic că nu-s decât… cai verzi pe pereţi, tot are câteva zeci de minute pe zi în care – fie că-l văd, fie că nu – vânează prin împrejurimi personaje ale jocului lansat de Nintendo. Ba chiar m-a convins că nu e mare consumul de date mobile la o astfel de aventură. Într-o bună zi am zis: hai să vedem ce înseamnă această isterie care a cuprins lumea. Şi m-am plimbat prin Piteşti cu băiatul meu în căutare de monstruleţi simpatici. Interesant este însă altceva: cum denumeşte jocul – care foloseşte şi sistemul GPS – locurile în care ajungi. Aşa se face că o statuie abstractă dintre cele care au împânzit Piteştiul după taberele de sculptură este denumită de joc „Chestia de piatră”. Catargul din Piaţa „Vasile Milea” este denumit „Structura ciudată”, iar strada Sfânta Vineri este… strada „Sfântul Dumitru”. Interesant, n-am ce zice, dar m-am convins că nu mai e cazul ca puştiul meu să piardă vremea cu bazaconiile astea: nici măcar geografia şi toponimia locului în care trăieşte nu o învaţă. Altfel, nota 10 programatorilor: au făcut un joc care a captivat o planetă întreagă!
Claudiu DIŢA
