Victimă a unei agresiuni de o violenţă ieşită din comun, Cezar Peligrad, de 41 de ani, din Piteşti, fiul unui renumit profesor de matematică, a ajuns în stare de inconştienţă la Spitalul Judeţean. Bărbatul a suferit multiple traumatism la cap şi la faţă, precum şi tăieturi pe corp şi este internat la secţia de terapie intensivă.
Ieri, Cezar Peligrad era tot în comă indusă şi conectat la aparatura de monitorizare a funcţiilor vitale. Deşi duminică părea că dă semne de revenire, nu a fost nimic concludent şi nu au apărut modificări majore în evoluţia stării sale de sănătate. Aşa cum v-am informat, bărbatul a fost bătut cu bestialitate suferind fracturi ale oaselor craniene şi ale feţei. Întrucât leziunile cerebrale sunt cu sângerare intracraniană, iar cele ale feţei şi scalpului prezintă potenţial de infectare, medicii au evitat să-l supună unei intervenţii chirurgicale tocmai pentru a nu agrava şi mai mult situaţia pacientului aflat la limita dintre viaţă şi moarte. Medicii fac tot ce este posibil pentru salvarea bărbatului, însă din nefericire prognosticul se menţine rezervat, iar cei apropiaţi se roagă pentru o minune.
Vă reamintim că agresiunea a avut loc vineri-dimineaţă într-o garsonieră din blocul D2, de pe strada Independenţei, cartierul Războieni, unde Cezar Peligrad şi Mihai Proca, în vârstă de 53 de ani, chiriaş şi amic cu el, s-au apucat de băut. Aşa cum se întâmplă de obicei în astfel de situaţii, pe fondul consumului excesiv de alcool cei doi s-au luat la ceartă, iar chiriaşul şi-a snopit gazda în bătaie. Reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă, Proca, pe care anchetatorii l-au găsit mort de beat lângă victima inconştientă, a fost arestat pentru tentativă de omor. El riscă până la 10 ani de puşcărie, dar dacă, Doamne fereşte, Cezar Peligrad nu va supravieţui, procurorii vor schimba încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de omor.
Val. NICOLAU