În weekend, am dat curs invitaţiei caragialului jupân Dumitrache, care a zis: „Ia să vedem acu ce mai zice politica”. Ipingescu îi tot citeşte din „Vocea patriotului naţionale”, jupân Dumitrache nu prea înţelege, dar conchide: „E scris adânc”.

Adânc doresc şi politicienii – aflaţi în campanie electorală pentru europarlamentare şi parlamentare – să vorbească şi să convingă în spaţiul public, dar adversitatea politică sacrifică, de obicei, argumentul în favoarea imprecaţiei, a acuzelor de tot felul. Iar publicul înţelege sau nu, primeşte sau nu mesajul, dar, de obicei, îl consideră „adânc”, pentru că vine de la „partidul său”.

Este un naiv acela care se aşteaptă ca, în timpul campaniilor electorale, să fie pace socială. Nu-i pace nici între instituţiile fundamentale ale statului – de la Cotroceni în jos – darămite la talpa ţării!

Cine cred că lupta politică înseamnă adevăr, toleranţă, neutralitate, echilibru, manifestări democratice nu-i de pe lumea aceasta!

Cam acestea m-au îndemnat să scriu pentru astăzi privind la TV mitingurile/ întâlnirile PMP, PNL şi PSD. Spaţiul public a abundat de mesaje electorale comunicate normal sau cu strigăte, cu limbaj violent, antagonic. Ludovic Orban s-a distanţat de toţi prin vehemenţa mesajelor, asemănătoare unor veritabile chemări la luptă.

De fapt, vorbitorii se străduiesc, după marketingul politic propus în atelierele lor de campanie, să cheme la vot, să-şi atragă simpatizanţi. Strădania lor de a face din persuasiune un mod de a-i atrage şi pe nehotărâţi reflectă efortul de a contracara lipsa crescândă de interes pentru politică şi politicieni.

Reacţia aceasta de saturare faţă de comportamentul neadecvat al politicianului român faţă de populaţie este, în fond, dăunătoare. De ce? Pentru că rezultatul urnelor nu trebuie să fie mereu o revanşă, un vot negativ, ci unul bine gândit, de promovare a forţelor politice potrivite – ca forţă, strategie, competenţă – pentru a conduce/administra ţara.

A atras atenţia şi limbajul nonverbal. Băsescu, la cravată, evolua ca un om „european” (a şi spus-o); Orban, în galbenul partidului, trăgea acustic semnalul ca o locomotivă care urma să parcurgă un traseu dificil; Dragnea, în cămaşă, voia să fie degajat, sigur, popular, în speranţa că realizările Guvernului sunt întâi înţelese şi apoi validate public. Din păcate, în acest moment, pe scena politică românească nu evoluează un partid providenţial. Selecţia, la urne, va fi dificilă, deşi fiecare candidat vrea să pară SALVATORUL.

Nu ştim cine va avea „succesuri” (citat din limbajul politic). Omul bine informat ştie, de fapt, cu cine să voteze, ştie să cântărească între „fake news” (minciuni), între promisiuni de campanie şi strategii bine conturate. Până la vot însă, în spaţiul public va fi multă gălăgie.

Distribuie pe Facebook

George Olteanu

See Full Bio