Prefectura Argeş va sesiza Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în legătură cu faptul că Iosiv Cerbureanu, secretarul municipiului Piteşti, cumulează pensia cu salariul. Cerbureanu a ieşit la pensie, dar autorităţile locale i-au prelungit mandatul, deşi Prefectura susţine că acesta ar fi trebuit să înceteze de drept la împlinirea vârstei de pensionare. Mai mult ca sigur, în urma sesizării Prefecturii, Iosiv Cerbureanu va fi nevoit să renunţe la post. În acest fel, Primăria Piteşti rămâne, practic, descoperită pe mai multe posturi cheie, întrucât, de exemplu, nu mai are director la serviciul juridic (s-a pensionat Elena Ţintilă Neacşu), nu mai are director economic (şi Mariana Boncea s-a pensionat), dar nici arhitect-şef (Mihăiţă Zdrafcu a plecat la Inspectoratul de Stat pentru Calitatea în Construcţii), nici director tehnic (Emilian Nechita a fost transferat în altă unitate, deoarece este martor în procesul primarului Tudor Pendiuc privind dosarul „Publitrans” şi are interdicţie să lucreze în Primărie).
Cerbureanu, nevoit să renunţe
Advertisement
Advertisement