Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 27-29 noiembrie 2023, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:
Prelegerea cu tema „Noutăți editoriale la Târgul de carte „Gaudeamus” – București 2023”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Clubul literar-artistic Mona Vâlceanu”, coordonat de editorul, scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Maria Mona Vâlceanu, luni, 27 noiembrie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Dezbaterea cu tema „Cartea care mi-a marcat viața”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Imagini și cuvinte”, coordonat de Anca Daniela Lovin, poetă și profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Dinicu Golescu” din municipiul Câmpulung Muscel, eveniment care va avea loc luni, 27 noiembrie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Vă propun o discuție despre lumea minunată a cărților și despre modul în care acestea ne pot face să înțelegem altfel viața, să ne dezvoltăm pe tot parcursul existenței, să constatăm dacă suntem pe un drum greșit și cum să ne regăsim echilibrul pentru a păstra bucuria de a trăi”, spune Anca Daniela Lovin.
Dialogul cu tema „Relația spirituală om – animal”, în cadrul proiectului cultural-motivațional „Arta Devenirii”, coordonat de scriitoarea Silvia Grigore, având-o invitată pe Andra Arsene, managerul Asociației “Eduxanima”, eveniment care se va desfășura luni, 27 noiembrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“În cadrul proiectului cultural – motivațional o voi avea invitată pe Andra Arsene, managerul „Eduxanima”, un proiect complex susținut financiar de PETA Germania (). Proiectul cuprinde acțiuni educaționale desfășurate în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș și acțiuni de sterilizare desfășurate în colaborare cu primăriile din județ. Reunește o serie de programe și de evenimente de informare, comunicare și responsabilitate socială de înaltă ținută, privind relaționarea dintre oameni și animale, având girul multor personalități din țară și din străinătate, printre care o amintesc pe prințesa Maja de Hohenzollern. Bucuria întâlnirii cu invitata mea va fi abordarea spirituală a relației om – animal și vă asigur că veți afla lucruri interesante, Andra Arsene fiind o persoană nebănuit de evoluată spiritual, care se exprimă în acest sens doar în cercuri avizate. Vă așteptăm cu drag!”, spune Silvia Grigore.
Prelegerea cu tema „Istoria culturală a tușului de ochi”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Istorie și Istorii cu Marin Toma”, coordonat de redactorul-șef al revistei-document „Restituiri Pitești”, dr. în istorie Marin Toma, eveniment care va avea loc live, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, luni, 27 noiembrie, de la ora 20.00.
“Din trecutul îndepărtat și până în zilele noastre, oamenii au fost atrași să își pună în valoare ochii. Tușul de ochi este unul dintre cele mai durabile instrumente cosmetice ale noastre; regii antici și influencerii de frumusețe ai prezentului ar atesta puterea sa unică de transformare. O istorie culturală a sa ne transportă ca printr-un portal pe străzile și scenele lumii, dar și în casele oamenilor. Este o istorie bogată și plină de semnificații culturale”, spune Marin Toma.
Dezbaterea cu tema „Scumpa țară românească”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală sub genericul „Viața merge înainte”, coordonat de poeta ing. Simona Vasilescu, având invitați elevi și cadre didactice de la Școala gimnazială nr. 1 Micești, județul Argeș, eveniment care se va desfășura marți, 28 noiembrie, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Cu ocazia zilei de 1 decembrie, în cadrul proiectului , îi avem ca invitaţi pe copiii de la Şcoala gimnazială nr. 1 Miceşti – judeţul Argeş, alături de doamnele profesoare Ivan Diana Elena şi Drăguţ Florentina. Ziua Naţională a României este prilej de mare bucurie, o mare sărbătoare pentru românii de pretutindeni. Unirea Transilvaniei cu România în cadrul Marii Adunări Naţionale din anul 1918 este onorată şi de aceşti copii, urmaşii spirituali ai celor care au proclamat deplină libertate tuturor popoarelor conlocuitoare. Cei adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918 au decretat unirea românilor şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Vă invităm să fim martorii bucuriei copiilor din Miceşti, ca simbol al iubirii de patrie!”, spune Simona Vasilescu.
Dialogul cu tema “Adolescentul remarcabil”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Adolescență, entuziasm, libertate, înțelepciune”, coordonat de poetul și profesorul de filosofie George Badea, având-o invitată pe eleva Alexandra Niculae de la Liceul Teoretic „Ion Mihalache” din Topoloveni, eveniment care se va desfășura marți, 28 noiembrie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Doresc să discut cu Alexandra Niculae, măcar fragmentar, despre ce înseamnă un adolescent remarcabil… și ce presupune acest lucru! Sper să fie o provocare interesantă. Cred că Alexandra a ieșit destul de repede din gregarismul stufos, banal și plictisitor. Ea nu a acceptat să fie zdrobită de mediocritatea agresivă din jurul ei, migrând elegant și discret spre sferele greu accesibile ale culturii autentice. A pătruns, fără surle și trâmbițe, și în câmpul academic! Mai multe o să aflăm cu toții chiar de la Alexandra – o adolescentă care dorește din tot sufletul ei… să devină altceva în spațiul cultural și spiritual românesc și, de ce nu, mondial!”, spune George Badea.
Dialogul cu tema “Poezia, creația ritmică a sublimului în versuri”, în cadrul proiectului „Întâlniri Culturale”, coordonat de scriitoarea Silvia Giurgiu, avându-l invitat pe poetul Alin Cucuruzan, din municipiul Cluj-Napoca, eveniment care va avea loc marți, 28 noiembrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Invitatul ediției din noiembrie a proiectului <Întâlniri Culturale> este poetul Alin Cucuruzan din Cluj-Napoca, membru al Ligii Scriitorilor Români – Filiala Cluj, membru al Cenaclului Ligii Scriitorilor , al Cenaclului Cadrelor Didactice din Cluj și membru fondator al Grupului Literar . Cu acest prilej, vom aborda teme culturale de actualitate și ne vom delecta cu o lectură publică din creațiile literare ale invitatului meu”, spune Silvia Giurgiu.
Prelegerea cu tema „Dimitrie Cantemir (1673-1723), voievod și savant”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Teme Culturale în Emoții Raționale”, susținut de scriitorul, eminescologul, profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, miercuri, 29 noiembrie, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Principele Dimitrie Cantemir a fost numit de Bogdan Petriceicu-Hașdeu . Ales membru al Academiei din Berlin și trecut pe frontispiciul Sorbonei, e întotdeauna un prilej de învățăminte, de cultură și mândrie națională. Această întâlnire culturală nu este , ci : ”, spune Lucian Costache.
Prelegerea cu tema „Ușa, portal către un spațiu de destinație sau un spațiu enigmatic care necesită remediu”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală sub genericul „Călătorie în Științe Neconvenționale – Feng Shui”, susținut de Sorin Dinu, specialist în Feng Shui, eveniment care va avea loc miercuri, 29 noiembrie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Proiectul “Medalion Cultural cu Stelian Necșoi”, coordonat de scriitorul, cantautorul, artistul plastic, profesorul de limba și literatura franceză Stelian Necșoi, avându-l invitat pe folkistul Doru Drăghici, din municipiul Ploiești, eveniment care se va desfășura miercuri, 29 noiembrie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„V-am pregătit o oră de muzică, poezie, evocări, amintiri, într-un dialog cu invitatul meu, Doru Drăghici, un om deosebit, un folkist carismatic, un prieten de nădejde. Vă așteptăm cu drag pe cei care iubiți poezia, muzica, prietenia!”, spune Stelian Necșoi.